DNA solicită instanței să oprească lichidarea Tel Drum SA

Data actualizării: Data publicării:
171113_DRAGNEA_DNA_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea (1)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Procurorii DNA cer Tribunalului București să ia, pentru o durată de 60 de zile, măsura preventivă a interzicerii procedurii de dizolvare sau lichidare a SC Tel Drum S.A. ori, după caz, să decidă suspendarea acestor proceduri, în situația în care acestea au fost deja inițiate.

171113_DRAGNEA_DNA_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea (1)
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„SC Tel Drum S.A. a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017. De asemenea, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, față de S.C. Tel Drum S.A. s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul”, precizează DNA, printr-un comunicat de presă.

Procurorii mai amintesc că, la data de 17 ianuarie 2017, au adus la cunoștință Tel Drum SA, prin reprezentat, calitatea de suspectă și dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză.

Or, în aceeași zi, 17 ianuarie 2017, pe rolul Tribunalului Teleorman a fost înregistrată solicitarea Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenței, cererea având termen la data de 29 ianuarie 2018.

Cererea procurorilor adresată Tribunalului București a fost formulată pentru următoarele motive: SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvență, ceea ce creează riscul lichidării și radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...