DNA: Directorul adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din IGPR, urmărit penal

Data publicării:
DNA 2

Potrivit unui comunicat al DNA, Constantin Bolboșanu, în calitate de ofițer de poliție, șef serviciu la structura menționată, a primit, în perioada martie - septembrie 2007, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, echivalentul în lei al sumei de 110.000 euro, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecție din partea organelor de cercetare penală, dar și pentru a se dispune soluții favorabile în dosarele penale în care era cercetat.

„În aceeași perioadă, cu o parte din această sumă de bani, persoana intermediară a achitat mai multe lucrări de construcții la un imobil ce aparținea suspectului și două excursii în Turcia, respectiv Spania pentru ofițer și familia acestuia. Protecția promisă de suspect a fost una reală, omul de afaceri respectiv nefiind „deranjat” de niciun organ cu atribuții în domeniu, deși desfășura activități de comerț cu legume-fructe, așa-zisele controale efectuate fiind pur formale”, susțin procurorii.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Noua alegere a lui Trump pentru Departamentul Justiției, Pam Bondi. Foto: Profimedia Images
Noua propunere a lui Trump pentru Departamentul Justiției este Pam Bondi, fost procuror general în Florida
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...