DNA: Comisioane de 10% pentru şefii din Ministerul Dezvoltării
Data publicării:
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, cei care au decis arestarea preventivă a lui Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea, vorbesc în motivarea acestei hotărâri despre o astfel de „practică” la nivelul Ministerului Dezvoltării, în perioada în care instituţia era condusă de Elena Udrea.
Comisionul era dat pentru acordarea unor contracte sau plata unor sume datorate de minister, în baza acelor contracte câştigate de diverse firme pentru proiectele scoase la licitaţie de către Ministerul Dezvoltării.
Banii erau primiţi de persoane cu funcţii de conducere din minister, mai spun judecătorii.