DNA cere pedepse cu executare în dosarul Microsoft 

Data publicării:
dna

În cazul fostului  ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, și oamenilor de afaceri Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, procurorii au cerut judecătorului să ia în considerare faptul că au recunoscut acuzațiile și au colaborat cu autoritățile. Astfel, cei trei vor primi pedepse mai mici. 

Primarul suspendat din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a recunoscut parțial acuzațiile procurorilor. Gheorghe Ștefan a declarat că a făcut trafic de influență pe lângă fostul ministru al Comunicațiilor, dar a respins ipoteza că ar fi primit mită patru milioane de euro, cum spun procurorii. 

Cei patru au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani în legătură cu prelungirea, în anul 2009, a acordului dintre Guvernul României şi Microsoft privind licenţele educaţionale vândute de compania americană. Dosarul Microsoft a fost trimis în judecată în urmă cu un an, doar parțial. 

În dosarul Microsoft mai sunt urmăriţi penal foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri