DNA cere aviz pentru arestarea Elenei Udrea în dosarele Gala Bute și Microsoft. A fost denunțată de Dinu Pescariu, spun procurorii

Data publicării:
elena udrea dna mediafax

Actualizare. Procurorii spun că Elena Udrea a fost denunțată, în dosarul Microsoft, de Dinu Pescariu. Fostul tenisman a declarat că i-ar fi dat Elenei Udrea jumătate de milion de euro, în schimbul promisiunii acesteia că va interveni pentru a-i rezolva probleme din dosarul Microsoft.

„La data de 05.11.2014, Pescariu Dinu - Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 (...) Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 - februarie 2014. Faptele sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont, înscrisuri olografe ridicate la percheziţie în care sunt indicate sume de bani plătite”, se arată în referatul DNA.

De asemenea, anchetatorii spun şi că Dorin Cocoş ar fi promis intervenţii în Guvern ale soţiei sale, iar în schimb a primit mită 9 milioane de euro. O parte din bani ar fi ajuns într-un cont din Dubai.

Din probele administrate (...) rezultă că, în anul 2010, numitul Cocoş Dorin, în baza înţelegerii cu Udrea Elena Gabriela ,a pretins de la Marin Gabriel suma de circa 3 milioane euro pentru a debloca plăţile aferente contractului. Suma de bani pretinsă a fost transferată din contul lui Pescariu Dinu Mihail într-un cont din Dubai, iar diferenţa a fost remisă numerar”, potrivit DNA.

 ___________________________________________________________________________________________________

„De patru ani de zile auzim că în Gala Bute Elena Udrea ar fi luat șpagă. Iată că, în mod oficial, nici măcar procurorii nu spun aşa ceva. Acuzaţia este că am vrut să aibă loc meciul lui Bute la Bucureşti şi că am făcut mai mult efort pentru ca acest eveniment să se întâmple”, spunea astăzi Elena Udrea.

De parcă au auzit-o, procurorii anticorupţie au adăugat acuzaţia de luare de mită la câteva ore după ce Elena Udrea făcea această declaraţie. Anchetatorii se referă la banii pe care i-ar fi primit firma lui Rudel Obreja de la Adrian Gărdean, un om de afaceri care avea nevoie de contracte cu statul. Procurorii au mărturia fostului secretar general al Ministerului Turismului şi Dezvoltării de la acea vreme.

„Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor, Udrea Elena i-a sugerat lui Gărdean Adrian că, în schimbul plăţilor la zi efectuate în cadrul contractelor pe care le derula această societate în cadrul programelor finanţate de MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări”, arată procurorii.

Omul de afaceri care a dat trei milioane de lei pentru organizarea Galei Bute a fost chemat şi el la audieri. Procurorii l-au lăsat să plece apoi.

Tot în libertate este şi boxerul Rudel Obreja, proprietarul firmei care a organizat Gala Bute şi care susţine că nu i-a dat nimeni niciun ban.

„Eu am făcut gala aceasta pe forțele mele proprii”, spunea ieri Rudel Obreja.

În dosarul Gala Bute, judecătorii au decis să îi aresteze la domiciliu pe fostul consilier al Elenei Udrea și pe secretarul general al ministerului Turismului și Dezvoltării de la acea vreme, plus un primar. Procurorii cer însă și arestarea fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja.

În scandalul Microsoft, Elena Udrea ar fi cerut bani pentru a interveni în Justiţie – 500.000 de euro de la o singură persoană.

În anul 2013, pe fondul cercetărilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție în legătură cu derularea contractului de licențiere Microsoft și a măsurilor asigurătorii dispuse față de un om de afaceri vizat de anchetă, Udrea Elena Gabriela ar fi pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiție. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani ar fi avut loc în mai multe tranșe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, potrivit unui comunicat DNA.

Procurorii mai spun și că Elena Udrea a încălcat condițiile controlului judiciar.

„Ulterior instituirii măsurii controlului judiciar la data de 29 ianuarie 2015 (în legătură cu infracțiunile de spălare de bani și fals în declarații de avere), în luările de poziție publice în mass-media, Udrea Elena Gabriela a făcut afirmații cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse, afirmații ce vizează fondul cauzei și care sunt în măsură să influențeze declarațiile inculpatului Cocoș Dorin și ale unui martor, toate acestea în condițiile în care aceasta nu a dat declarații în dosarul penal. Faptul că numita UDREA ELENA GABRIELA a încălcat una dintre obligațiile impuse ca urmare a dispunerii măsurii controlului judiciar, și anume „să nu se apropie de ceilalți inculpați, alți participanți la comiterea infracțiunii, martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale”, denotă că se impune o măsură preventivă privativă de libertate”, se arată în comunicatul DNA.

_____________________________________________

Actualizare 18.21. DNA cere arestarea Elenei Udrea și în cazul Microsoft. 

Actualizare 17.34. Cererea de arestare preventivă pentru Elena Udrea a fost transmisă Parlamentului. Biroul Permanent al Camerei Deputaților se reunește mâine, la ora 12.00, pentru a discuta solicitarea procurorilor. Biroul Permanent va decide când se va reuni Comisia Juridică pentru a da un aviz asupra solicitării.

În aceeași zi în care DNA a obținut aviz favorabil de la Comisia juridică din Camera Deputaților pentru a o pune pe Elena Udrea sub urmărire penală în dosarul „Gala Bute”, acum procurorii anticorupție cer aviz pentru arestarea acesteia, după ce au formulat o nouă acuzație: luare de mită.

Elena Udrea ar fi luat 3 milioane de lei drept comision de la SC Termogaz Company SA, potrivit procurorilor. Acesta ar fi un beneficiu indirect primit de la Adrian Gărdean, nu pentru sine, ci pentru organizarea Galei Bute. 

În acest dosar, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului este cercetată pentru abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Comunicatul DNA:

În completarea comunicatelor 192 din 3 februarie, 182 și 184 din 2 februarie 2015, privind suspiciunea săvârșirii unor fapte de corupție în legătură cu organizarea și finanțarea unei gale internaționale de box profesionist, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La data de 4 februarie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus extinderea cercetărilor față de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării:

1. Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

2. ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.

Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012. 

Prezentele cereri intră sub incidența prevederilor Codului de Procedură Penală și ale Constituției României, prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale, respectiv încuviințarea arestării preventive, beneficiază de prezumția de nevinovăție”.

Citiți și: Elena Udrea, despre „Gala Bute”: „Dacă acest lucru s-ar confirma în instanţă, atunci toţi politicienii ar trebui incriminaţi”

Reamintim că Elena Udrea este urmărită penal într-un alt dosar, Microsoft, pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Elena Udrea este sub control judiciar din 29 ianuarie până în 29 martie.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Fiica Loredanei Groza a urcat pe scenă alături de mama sa. Elena, radiantă într-o ținută asortată cu cea a...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...