DIICOT precizează că luni şi marţi s-a făcut reconstituirea parţială a infracţiunilor din cazul Caracal, pentru ca Gheorghe Dincă să indice principalele momente privind racolarea, răpirea, violarea şi uciderea celor două fete.
„În zilele de 16 şi 17.09.2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară delegați în cauză, pe baza materialului probator administrat până în prezent, au procedat la reconstituirea parțială a activităților ce reprezintă elementul material al infracțiunilor cercetate în cauza denumită generic “Caracal”. Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime”, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă.
DIICOT precizează că în paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal și s-a formulat propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpatul Dincă Gheorghe, pentru o perioadă de 30 de zile, către Tribunalul Olt.
Sursa: Mediafax