Denunțătorul generalilor SRI a dus la DNA înregistrări de pe telefoane. Ce a văzut omul de afaceri în biroul lui Dumitru Dumbravă

Data actualizării: Data publicării:
ID263363_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunțător în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Denunţătorul din dosarul în care generalii SRI Florian Coldea, Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă sunt acuzaţi de trafic de influenţă, omul de afaceri Cătălin Hideg, a mers, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a depus trei telefoane mobile cu care a realizat înregistrările de la dosar. Conform lui Hideg, are loc o percheziţie informatică, după care datele stocate în acestea vor fi descărcate în serverele DNA, pentru a fi declarate probe oficiale, transmite News.ro.

„În acest moment se procedează la percheziţia informatică a echipamentelor audio şi video pe care le-am depus şi trebuie să facem acest demers. Vorbim de telefoane care trebuie copiate în serverele de la Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru a fi declarate ca probe oficiale. Sunt telefoanele cu care am făcut înregistrările”, a declarat Cătălin Hideg, miercuri, la sediul DNA.

El a precizat că este vorba despre trei telefoane mobile.

El a susţinut, răspunzând unei întrebări, că este posibil ca şi el să fi fost înregistrat în momentul în care a discutat cu Dumitru Dumbravă în biroul acestuia, povestind că, în momentul în care a mers în biroul generalului Dumbravă „era prea multă tehnică”.

„Chiar am fost impresionat, că nu am văzut niciodată în viaţa mea atât de multe gadgeturi, atât de multe tablete şi telefoane, diverse modele, undeva la 40-50 de instrumente erau pe masă, pe lângă televizor, peste tot. Deci e posibil. Probabil că domnul Dumbravă avea, cred, cum fac majoritatea oamenilor care au ceva de ascuns sau au ceva secrete de vorbit cu anumite persoane, cred că folosea câte un telefon pentru... poate un telefon să vorbească cu o singură persoană. Probabil că erau cartele speciale să vorbească cu fiecare persoană, în parte, că altfel nu-mi imaginez de ce trebuia să aibă atât de multe telefoane”, a adăugat Cătălin Hideg.

El a întrebat public dacă pe conturile celor pe care i-a denunţat sunt instituite popriri, aşa cum s-a întâmplat în cazul său când a început ancheta penală care îl vizează.

„Aş vrea să întreb presa dacă şi domnul Trăilă şi domnul Dumbravă şi domnul general Coldea, datorită riscului reputaţional prost pe care îl au şi dânşii acuma, le-au închis şi lor conturile, cum mi le-au închis mie şi ridic un mare semn de întrebare (...) Eu am toate conturile închise de peste doi ani”, a adăugat Cătălin Hideg.

El a vorbit şi despre „eventuali alţi denunţători”, adăugând: „Înţeleg că mai sunt acum foarte mulţi care vin să depună declaraţii şi mărturii”.

Florian Coldea, prezent miercuri la Poliție

Pe de altă parte, tot miercuri, fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea s-a prezentat, din nou, la Poliţie, conform obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar. El a afirmat că a îndeplinit toate obligaţiile care decurg din controlul judiciar.

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzaţi de trafic de influenţă, în dosarul în care au avut loc audieri începând de joia trecută, ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.

Acesta susţinea că i s-a cerut de către Dumbravă să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de 700.000 de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă. Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul Europeam, afirma că i s-a spus că Florian Coldea este „singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal.

Hideg afirma că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro. Coldea, Dumbravă, Trăilă şi Tocaci au părăsit sediul DNA vineri, după ora 3 dimineaţa.

DNA a transmis, vineri după-amiază, primele date despre dosar, fără a invoca însă niciunul dintre numele celor vizaţi.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, arăta DNA în comunicat.

„În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale”, afirmau procurorii în ordonanţă.

Potrivit sursei citate, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro.

„În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor”, adăuga DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

„Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatului din cadrul Baroului Bucureşti) respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai arăta DNA.

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a declarat, luni, când s-a prezentat la Poliţie conform obligaţiilor stabilite prin măsura controlului judiciar, că are încredere totală în justiţie. El a precizat că nu va oferi alte detalii până la finalizarea anchetei. „O să vă transmit un punct de vedere corect, coerent, după ce ne lămurim despre ce este vorba”, le-a spus el jurnaliştilor.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”