Declinare parţială a noului dosar „Colectiv” de la Parchetul Militar, înapoi la Parchetul General

Data publicării:
EXPLOZIE - MORTI - BUCURESTI - CLUBUL COLECTIVEXPLOZIE - MORTI -
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

După câteva zile de când Secţia de urmărire penală a Parchetului General a trimis dosarul „Colectiv” la Parchetul Tribunalului Militar Bucureşti (PTMB), o parte din dosar se întoarce la aceeaşi secţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), scrie transmite Mediafax citând Monitorul Justiției.

PTMB a declinat partea care nu priveşte militarii de la IGSU, ci doar modul în care a fost acordat primul ajutor şi eventuala neglijenţă a cadrelor medicale care au acţionat la faţa locului, întrucât competenţa acestui parchet este doar pe posibile infracţiuni săvârşite doar de militari.

Astfel, cercetările care cuprind civili vor fi desfăşurate în continuare de Secţia de urmărire penală şi criminalistică aflată sub coordonarea procurorului şef Romulus Varga.

În ce priveşte înregistrarea de 20 de minute apărută în spaţiul public, aceasta nu apare în dosarul aflat pe rolul instanţei, care a fost instrumentat de procurori ai acestei secţii.

Surse judiciare afirmă, însă, că la dosarul aflat în instanţă există un proces verbal în care apar ca fiind trimise şi filmări la Parchetul General, dar pe care IGSU nu le-a transmis niciodată până la finalizarea anchetei.

Drept urmare, Parchetul Militar va trebui să elucideze de ce nu au fost predate anchetatorilor aceste filmări, cine le-a făcut, cine le-a ascuns, dacă a fost o neglijenţă sau o infracţiune săvârşită cu intenţia prevăzută de lege.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit dezvăluie o navă misterioasă construită de chinezi pregătită să...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani