De la "Pizzagate" la "Matrix". TikTok şi Twitter sunt criticate pentru că au permis fakenews-urile postate de fanii lui Andrew Tate

Data actualizării: Data publicării:
andrew tate in halat rosu cu trabuc in mana si pizza pe masa
Andrew Tate își expune stilul de viață luxos pe rețelele sociale. Foto: Profimedia Images

TikTok şi Twitter sunt în centrul atenției și sunt criticate pentru că au permis răspândirea unor teorii ale conspirației care ar putea afecta ancheta privind traficul de persoane în care au fost arestați frații milionari Andrew și Tristan Tate.

În orele de după arestarea "regelui masculinităţii toxice" Andrew Tate, TikTok şi Twitter au apărut valuri de postări care susţineau în mod fals că Andrew Tate a fost eliberat, precum de teorii ale conspiraţiei care spuneau că britanicul, care are şi cetăţenie americană, este victima unei înscenări, scrie The Guardian, care citează o analiză "The Observer".

Imran Ahmed, directorul unei organizaţii pentru combaterea urii în online, a declarat că "este de neconceput" să se răspândească teorii ale conspiraţiei care pot pune în pericol integritatea unei anchete sau siguranţa celor implicaţi.

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în România, în 29 decembrie într-un dosar în care sunt acuzați de trafic de persoane, viol și crima organizată.

O investigaţie realizată de The Observer în august 2022 dezvăluia că Andrew Tate își promova intens pe TikTok conţinutul către utilizatori, inclusiv către băieţi şi tineri. Membrii "academiei online" a lui Tate erau îndemnați să posteze clipuri controversate, în încercarea de a manipula algoritmul platformei de social media.

În dosarul fraților Tate au mai fost arestate două persoane acuzate că fac parte din grupul infracțional care exploata sexual femeile după ce le ademenea prin metoda loverboy. Șase victime au fost identificate în acest dosar.

Anchetatorii nu au dat mai multe detalii despre anchetă. Vineri, cei patru au fost arestați.

Imediat după arestarea lui Tate, pe reţelele sociale mii de susţinători au dat deja verdictul. Pe TikTok şi Twitter, fanii lui Tate au susţinut - fără dovezi - că este victima unei înscenări. Fanii au folosit hashtag-uri precum #freetopG şi #tateinnocent. "Oamenii mint, pentru că îl urăsc pe Tate", a scris unul dintre ei pe Twitter. "Sunt 100% sigur că Tate este nevinovat. FREE TATE", a scris altul.

Alţii au acuzat "Matrix-ul" că i-a întins o cursă. Acest lucru a fost alimentat de Tate însuşi într-un tweet postat după reţinerea sa: "Matrix şi-a trimis agenţii", a scris el vineri.

De la lansarea filmului ştiinţifico-fantastic din 1999 despre oameni care trăiesc într-o realitate simulată, în care un bărbat are posibilitatea de a alege să ia o pastilă roşie şi să se "trezească", metafora a fost folosită în mod repetat într-o serie de teorii ale conspiraţiei, precum şi de grupuri online marginale care folosesc expresia "pastila roşie" pentru a desemna bărbaţii care se trezesc la "realitatea" că feminismul îi subjugă, potrivit sursei citate.

Vineri, pe TikTok, cel mai apreciat videoclip recent despre Tate era unul care la început părea a fi o relatare a faptelor, dar care se încheia cu o întrebare adresată utilizatorilor: "Care credeţi că este adevăratul motiv pentru care Tate a fost arestat? A fost din cauza Matrix sau Tate chiar a comis o infracţiune gravă?".

"Matrix l-a prins", susţinea o postare pe TikTok după arestarea lui Andrew Tate.

Pe Twitter, unde Tate are peste 4 milioane de urmăritori după ce contul său a fost restabilit în noiembrie, multe postări au făcut referire la #Pizzagate - o teorie demontată, dar vehiculată de grupul conspiraţionist QAnon din SUA, care susţinea că democraţii americani de rang înalt se află în spatele unei reţele de abuzuri sexuale asupra copiilor. Sub acest hashtag, postările despre Tate sugerau că acesta a fost folosit ca ţap ispăşitor de adevăratele reţele de pedofilie.

Într-un videoclip realizat cu puțin timp înainte de arestarea lui, după o dispută pe Twitter cu activista de mediu Greta Thunberg, Tate a apărut în fața camerei cu o cutie de pizza, iar unii au speculat că ar fi o referire la conspirație. "Vor să acopere Pizzagate cu Andrew Tate", a scris un utilizator Twitter, etichetându-l pe Elon Musk.

Alte conturi au postat videoclipuri vechi care sugerează că Tate a fost eliberat, în ciuda faptului că el a rămas în detenție. Un clip care până sâmbătă adunase  780.000 de vizualizări susținea că îl arată pe Andrew Tate eliberat. "Andrew Tate a fost eliberat, atacul Matrix a eșuat", potrivit mesajului care însoțea clipul.

Această apărare acerbă a lui Tate în mediul online şi răspândirea de dezinformări despre arestarea sa se vor adăuga la preocupările legate de impactul asupra unor eventuale proceduri judiciare viitoare şi vor ridica semne de întrebare în cazul platformelor de social media care au contribuit la propulsarea lui Tate în atenţia publicului larg, potrivit analizei citate de The Guardian.

În săptămânile care au urmat investigaţiei sale din august, TikTok a interzis contul oficial al lui Tate şi a declarat că adoptă o poziţie dură faţă de conţinutul plin de ură, inclusiv faţă de misoginism. Sâmbătă seară, TikTok a declarat că a început o revizuire sistematică a conţinutului necorespunzător semnalat în legătură cu Andrew Tate şi a promis că va elimina postările care încalcă liniile sale directoare. Acestea interzic "dezinformarea ce cauzează prejudicii semnificative persoanelor, comunităţii TikTok sau publicului larg", precizează "The Observer", care a cerut un punct de vedere de la compania de social media. În ceea ce priveşte Twitter, compania nu a răspuns la solicitarea de comentarii, menţionează "The Observer".

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...