Actualizare 17.10. Secția pentru procurori a CSM se va pronunța mâine, devansând astfel cu o zi decizia, asupra avizelor consultative, pozitive sau negative, în cazul candidaților audiați azi și mâine dimineață. Motivul oficial, potrivit comunicatului CSM, este imposibilitatea ministrului Justiției de a participa la ședința de vineri.
Hotărârile Secţiei pentru procurori a CSM vor fi motivate şi transmise Ministerului Justiţiei în cursul zilei de vineri, 10 mai 2013, urmând ca propunerile să fie înainte apoi președintelui Traian Băsescu.
Cum s-au derulat interviurile
Procurorul Tiberiu Niţu, propus de Victor Ponta pentru conducerea Parchetului General a fost din nou pus în dificultate de întrebările membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul interviului susţinut astăzi.
De data aceasta, a promis că se va documenta mai bine pentru ca pe viitor să nu mai aibă probleme. În faţa membrilor CSM a ajuns şi cel care ar urma să fie adjunctul lui Tiberiu Niţu, Bogdan Licu. Acesta i-a criticat pe unii colegi, despre care a spus că trăiesc cu impresia că nu trebuie să dea socoteală nimănui.
Tiberiu Niţu, procurorul pe care premierul Victor Ponta l-a propus în fruntea parchetelor din România, a ajuns pentru a doua oară în faţa membrilor CSM.
„Îi las pe cei în drept să evalueze prestaţia, eu zic că m-am prezentat bine”, a spus Tiberiu Nițu, la ieșirea de la interviu. Întrebat dacă e de părere că a fost mai bine ca data trecută, el a răspuns afirmativ.
Magistratul a încercat să demonstreze că are toate calităţile pentru a fi şeful procurorilor din întreaga ţară. Când întrebările l-au pus în încurcătură, Tiberiu Niţu a promis că se va documenta.
Bogdan Licu, cel propus mâna dreapta a procurorului general, a vorbit despre responsabilizarea colegilor săi.
„Unii dintre colegii noştri se cred mici Dumnezei pe pământ care nu răspund în faţa nimănui. Trebuie să conştientizăm că lucrăm într-un sistem ierarhic, că răspundem în faţa şefilor şi a cetăţenilor, pentru că justiţia este un serviciu public”, a spuns Bogdan Licu, fost membru CSM.
Candidații pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT vor fi audiați de CSM
În şedinţa de mâine, 9 mai, de la ora 9.30, vor fi susţinute interviurile de către Laura Codruța Kovesi, propusă de ministrul Justiţiei în vederea numirii în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Alina Bica, propusă de ministrul Justiţiei în vederea numirii în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi de Elena Giorgiana Hosu, pentru funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Secţia pentru procurori a CSM va anunţa la sfârşitul săptămânii avizele consultative pentru numirea procurorilor propuşi pentru principalele funcţii de conducere.