CSM: Traian Băsescu a încălcat independenţa justiţiei

Data publicării:
basescu la parchet - 7301651-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Traian Băsescu: MediafaxFoto

Raportul Inspecţiei Judiciare va fi înaintat Plenului CSM care îl va analiza mâine. Plenul urmează să ia o decizie de admitere sau de respingere a raportului.

Sesizarea Inspecţiei Judiciare de către CSM a fost făcută după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook despre sechestrul pus pe terenuri de la Nana, iar conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cerut Consiliului să apere magistraţii, apreciind că este regretabil că un fost preşedinte pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiţiei.

"Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate și validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost președinte al României pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul și credibilitatea justiției", a arătat PICCJ, într-un comunicat de presă transmis în contextul aprecierilor emise în spațiul public de către Traian Băsescu.

Conducerea Ministerului Public a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, să își îndeplinească obligația legală de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, în 7 martie, pe Facebook, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva sa.

El a ţinut să precizeze că "nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi", adăugând că "asta va constata justiţia, iar cei care au încălcat legea vor răspunde".

"Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş. Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nici o investigaţie?", a mai scris Băsescu, pe pagina de socializare.

Tribunalul Călăraşi a menţinut sechestrul pe terenul pe care fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, îl are în comuna Nana, despre care procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat ilegal.

Sechestrul a fost instituit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) în 16 februarie, atât pe terenul Ioanei Băsescu, cât şi pe cele ale unor inculpaţi din acest dosar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...