Cornel Petreanu, al doilea medic chirurg de la „Marius Nasta” acuzat de corupţie, a fost arestat preventiv

Data publicării:
Doctor
Foto: Shutterstock

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cornel Petreanu de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi.

Tot joi, Tribunalul a decis arestarea preventivă şi a medicului Cristian Paleru.

Cei doi medici sunt specializaţi în chirurgie toracică, ambii fiind profesori la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Capitală, scrie Agerpres. Alţi şase medici de la "Marius Nasta" au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

Procurorii au deschis două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.

Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de medici, dar şi pe sumele deţinute de aceştia în conturi bancare, în vederea confiscării speciale şi a confiscării extinse, deoarece, în urma efectuării investigaţiilor financiare, au rezultat diferenţe semnificative între veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.

Valoarea sumelor şi bunurilor indisponibilizate de procurori se ridică la peste 800.000 de euro.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri