Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv la 7 ani și 8 luni, dar scapă de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
constantin nicolescu digi

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită, însă instanţa a menţinut o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar, scrie Agerpres

Potrivit deciziei, Nicolescu a primit 5 ani închisoare pentru luare de mită, această pedeapsă fiind contopită cu o condamnare din alt dosar, pedeapsa finală fiind de 7 ani şi 8 luni.

Pe de altă parte, instanţa l-a achitat pe Nicolescu pentru abuz în serviciu şi a încetat procesul penal împotriva lui pentru două infracţiuni de fals intelectual ca urmare a prescrierii faptelor.

„Deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată, de la 26 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011 şi de la 5 februarie 2015 la 29 mai 2017, când inculpatul a fost liberat condiţionat. Menţine liberarea condiţionată a inculpatului Nicolescu Constantin dispusă prin decizia penală nr.166/29.05.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş”, se mai spune în decizie.

Judecătorii au anulat dispoziţia instanţei de fond - Curtea de Apel Bucureşti - privind confiscarea sumei de 4.497.947 lei de la Constantin Nicolescu Constantin şi ceilalţi inculpaţi din dosar.

De asemenea, au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile exercitate împotriva inculpaţilor de către statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cu privire la sumele de 3.779.787 lei şi 4.973.065 lei.

Potrivit DNA, în martie 2009, CJ Argeş, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziţie publică prin licitaţie deschisă, ce avea ca obiect reabilitarea a două poduri afectate de inundaţii, amplasate pe drumuri judeţene, în localităţile Căteasca, respectiv Ciomăgeşti.

Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanţat din fonduri PHARE, destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră şi de mediu afectate de inundaţiile din perioada aprilie - mai şi iulie - august 2005.

"Pentru a accesa banii europeni, funcţionari din cadrul CJ Argeş au atestat în cererea de finanţare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundaţii, deşi unul dintre ele, cel din comuna Căteasca, fusese avariat anterior, aşadar nu era eligibil pentru proiectul respectiv. Cererea de finanţare a fost însoţită de o declaraţie de parteneriat semnată la data de 25 ianuarie 2007 de inculpatul Nicolescu, în calitate de preşedinte al CJ Argeş şi reprezentant al acestei autorităţi contractante, cunoscând faptul că în conţinutul acestei cereri sunt atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului. Caracterul fals al acestui înscris constă în aceea că în conţinutul acestuia s-a menţionat în mod nereal că podul din comuna Căteasca a suferit avarii importante în urma calamităţilor naturale din perioada aprilie - august 2005 şi ca urmare a fost închis circulaţiei, deşi infrastructura podului era avariată anterior anului 2004, iar la momentul producerii inundaţiilor podul era închis circulaţiei", arătau anchetatorii.

DNA preciza că înscrisul astfel falsificat a fost folosit şi prezentat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud - Muntenia şi, ca urmare, a fost încheiat contractul de finanţare nerambursabilă în baza căruia au fost efectuate plăţi din Programul PHARE în valoare de aproximativ 985.000 euro, echivalentul a peste 4,4 milioane lei, fonduri obţinute pe nedrept, ce reprezintă pagubă creată Ministerului Dezvoltării Regionale.

În cursul anului 2009, în urma licitaţiei organizate de CJ Argeş, contractul de reabilitare a podului Căteasca a fost atribuit, în mod nelegal, societăţii Zeus SA, în condiţiile în care, iniţial, câştigătoare a licitaţiei fusese declarată o altă societate, înlăturată ulterior, în mod arbitrar, de comisia de evaluare, după reluarea procedurii dispusă de Constantin Nicolescu.

Lucrările de construcţie au fost executate de SC Zeus şi Dracones Construct Grup SRL Piteşti, cea din urmă avându-l ca asociat pe ginerele preşedintelui CJ Argeş.

"Mai mult, furnizor de bunuri pentru construcţia lucrării era SC Setro Metal Group SA Câmpulung, firmă controlată de asemenea de o rudă apropiată a preşedintelui CJ Argeş. Pe baza unor înscrisuri falsificate, în cadrul unei proceduri de achiziţie complet falsificate, în cursul lunii iunie 2010, CJ Argeş a atribuit aceleiaşi firme, SC Zeus, un contract în valoare de aproape 5 milioane lei, pentru presupuse lucrări suplimentare la acelaşi pod, care în realitate nu se mai justificau, fiind executate anterior, în luna martie 2010", mai arătau anchetatorii.

În cursul anului 2009, Constantin Nicolescu a primit cu titlu de mită de la Grigore Dobre, acţionar majoritar şi administrator al SC Zeus, un spaţiu comercial situat în municipiul Piteşti, în suprafaţă de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei.

"Pentru a disimula infracţiunea de corupţie, la data de 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public Didea Ionel a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare. Atât în cursul procedurii de licitaţie publică, dar şi în faza de derulare a contractului au fost falsificate mai multe înscrisuri (dispoziţii de şantier, referate de necesitate, procese verbale etc)", mai precizau anchetatorii.

Prin activităţile descrise, s-a stabilit că a fost creat un prejudiciu în sumă de aproape 985.000 euro în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale, reprezentând fonduri europene obţinute pe nedrept prin prezentare de documente false, şi un prejudiciu de aproape 9,5 milioane lei în dauna autorităţii contractante - CJ Argeş, care se constituie în avantaj patrimonial necuvenit în favoarea SC Zeus SA Piteşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...