Cine este noua șefă a CSM, judecătoarea care a cerut verificarea lui Augustin Lazăr

Data actualizării: Data publicării:
Simona Camelia Marcu

Simona Camelia Marcu, judecătoarea membră a CSM care a cerut sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica modul în care a comunicat procurorul-general, Augustin Lazăr, pe tema OUG 13, este preocupată de salarizarea și pensiile magistraților și, mai pe scurt, de „echilibrul sistemului judiciar”. Are o avere impresionantă, iar din familia sa fac parte avocați, un fost procuror și doi grefieri.

Simona Camelia Marcu

Potrivit propriului CV, Marcu a absolvit Facultatea de Drept a Universității București în 1988 și a fost, pe rând, jurisconsult, judecător (la Judecătoria Sector 1 și Tribunalul București), președinte de secție, vicepreședinte al Tribunalului București, judecător la Curtea de Apel București și judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

În proiectul prezentat la depunerea candidaturii pentru alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Simona Camelia Marcu pleda pentru alocarea unui nou sediu pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și pentru „echilibrul sistemului judiciar”, arătând că „CSM trebuie să-și asume pe deplin rolul constituțional de garant al independenței justiției și să se implice în stabilirea și aplicarea unor politici judiciare constante și coerente”.

Nu în ultimul rând, magistratul pleda, mult mai pe larg, pentru indemnizațiile și pensiile colegilor judecători, argumentând că „aceste elemente nu constituie și nu trebuie tratate ca privilegii ale acestei categorii profesionale, ci ca o condiție obligatorie pentru asigurarea independenței justiției”.

Consiliul Superior al Magistraturii are datoria să asigure conservarea dreptului la pensia de serviciu în coordonatele actuale, explicând documentat puterii legiuitoare că o justiție independentă, eficientă și transparentă se poate realiza numai de către judecători care se dedică total acestei profesii, având prefigurată o încheiere a activității lor profesionale în coordonate echilibrate, decente și, mai ales, previzibile”, mai susținea Marcu.

Reprezentanta ICCJ în CSM deține, potrivit declarației de avere din 3 februarie 2017, un apartament (143 metri pătrați, dobândit în 2001) și o casă în București (suprafață de 285 metri pătrați, dobândită în 2015). Soțul judecătoarei, avocatul Vasile Gil, deține, împreună cu frații săi, atât o casă în Alexandria, cât și terenuri în Alexandria, București și Mogoșoaia.

Marcu mai declara „inel și cercei metale și pietre prețioase, alte bijuterii din aur și argint” în valoare de 6.000 de euro și datorii la bănci de circa 185.000 euro.

Cât despre veniturile pe 2016, judecătoarea și-a trecut în declarația de avere: 227.861 lei ca judecător la ICCJ, 24.747 lei ca „membru comisii de concurs” la CSM, 14.612 lei ca „formator” la Institutul Național al Magistraturii și 17.550 lei din închirierea apartamentului din București. Deci, venituri totale de 284.770 lei. La acestea, s-au adăugat în 2016 veniturile Cabinetului de avocatură Vasile Gil, în sumă de 437.978 lei.

Într-un top al judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu cele mai mari averi, Simona Camelia Marcu figura, în 2011, pe locul trei.

Potrivit portalului Lumea Justiției, judecătoarea Simona Camelia Marcu ar avea în familie, pe lângă soțul avocat, și un fost procuror și doi grefieri, dintre care unul chiar la ICCJ.

Reprezentant ICCJ în CSM a cerut, în februarie 2017, verificarea procurorului general al României, Augustin Lazăr. „Al doilea punct vizează sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13/2017, din perspectiva respectării obligaţiei de rezervă pe care o are orice magistrat", a propus Simona Marcu.

Solicitarea Simonei Marcu a fost respinsă de CSM, înregistrând un singur vot „pentru”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...