Un cetăţean olandez, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat preventiv, sub acuzaţia că ar fi racolat mai multe fete minore, cu nivel redus de educaţie şi o situaţie materială şi familială precară, cu care a întreţinut relaţii sexuale, informează vineri DIICOT.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus marţi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.J.C., cetăţean olandez, în vârstă de 71 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.
„În fapt s-a reţinut că, în perioada 2015 - 2019, inculpatul a racolat mai multe fete minore, de pe raza judeţelor Mureş şi Sibiu, cu nivel redus de educaţie şi o situaţie materială şi familială precară, cu care a întreţinut relaţii sexuale, uneori contra cost, filmând sau fotografiind actele sexuale astfel derulate, în scopul producerii de materiale pornografice cu minori”, se precizează în comunicat.
De asemenea, arată anchetatorii, acesta ar fi procedat la filmarea sau fotografierea minorelor în timp ce acestea aveau un comportament sexual explicit, reţinându-se şi faptul că el ar fi deţinut mai multe materiale pornografice cu minori - filmări şi fotografii.
„Cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului au fost găsite şi ridicate mai multe sisteme informatice (laptop, HDD extern, cameră video, cameră foto), precum şi alte obiecte care pot reprezenta probe în prezenta cauză”, menţionează procurorii.
DIICOT informează că joi cetăţeanul olandez a fost prezentat Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar instanţa de judecată a admis cererea.
Sursa: Agerpres