CCR: Caracterul "în vigoare" al OUG 13 - neîndeplinit

Curtea Constituțională a României (CCR) susține că neîndeplinirea condiției de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate referitoare la caracterul ''în vigoare'' al OUG 13 împiedică soluționarea pe fond a criticilor și că, în lipsa vreunui litigiu, Avocatul Poporului nu are de apărat vreun drept subiectiv.

CCR a publicat motivarea deciziei din 9 februarie, prin care a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția ridicată de Avocatul Poporului de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii 286/2009 privind Codul penal și a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Curtea a constatat că Guvernul a intervenit și a abrogat întreaga OUG în baza dispozițiilor din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În motivare, Curtea a arătat că, potrivit art.64 alin.(3) teza întâi din Legea nr.24/2000, ''abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv'', astfel că, indiferent că dispozițiile legale criticate erau sau nu în vigoare la data intrării în vigoare a actului abrogator, OUG 13/2017 este și rămâne abrogată.

În analiza sa, CCR a avut ca premisă faptul că actul normativ supus controlului trebuia să fi făcut parte din dreptul pozitiv, mai ales că deciziile se iau pentru legi în vigoare sau care au fost în vigoare.

"Prin urmare, Curtea nu are competența de a verifica, în cadrul acestei competențe, constituționalitatea unei norme de reglementare primară care nu a făcut parte din dreptul pozitiv, în schimb are competența de a analiza constituționalitatea unui act normativ care este sau a fost în vigoare, după caz, în funcție de caracterul abstract sau concret al controlului de constituționalitate subsumat art.146 lit.d) din Constituție", se susține în document.

Curtea explică art.146 lit.d) din Constituție, conform căruia CCR hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate și evidențiază două teze cu privire la acest articol.

În legătură cu prima teză s-a statuat că, odată sesizată, CCR are sarcina de a controla constituționalitatea actelor de reglementare primară, fără a condiționa de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislației a actului criticat, drept pentru care sunt supuse actele normative ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

"Această teza reglementează, așadar, un control concret de constituționalitate, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepția de neconstituționalitate a unor acte normative de reglementare primară care să aibă legatură cu soluționarea acestuia", menționează CCR.

În schimb, cu privire la cea de a doua teză (...), Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" (...) "nu poate fi interpretată în același fel ca în cazul Deciziei 766 din 15 iunie 2011, întrucât soluționarea excepției ridicate de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituționalitate" (...) ceea ce înseamnă că AP ridică o excepție de neconstituționalitate distinct de orice procedură judiciară, așadar, "în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv", au menționat judecătorii.

Curtea a mai explicat că a statuat că, în cadrul acestui control abstract, nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba de o excepție ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, ceea ce demonstrează inaplicabilitatea în cauza de față a deciziei anterioare a CCR.

Judecătorii au constatat că în cazul de față, la data ridicării excepției, din ordonanța de urgență erau în vigoare art.II și art.III alin.(2)-(4), cu alte cuvinte, era parte a dreptului pozitiv, iar la 11 februarie urmau să intre în vigoare art.I și art.III alin.(1).

Curtea a apreciat că, deși AP a invocat excepția de neconstituționalitate a întregii ordonanțe de urgență, care, la momentul sesizării, nu era încă în vigoare în ansamblul său, în jurisprudența sa, a recunoscut posibilitatea acestuia să ridice excepție privind ordonanțe de urgență care, chiar dacă publicate în Monitorul Oficial, nu sunt încă în vigoare datorită faptului că ele însele prevăd o dată ulterioară de intrare în vigoare.

"Însă, la momentul judecării excepției, cerința constituțională esențială este aceea ca actul normativ, conținând soluția legislativă criticată, să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislației (...); de aceea, în mod firesc, Curtea are competența de a analiza constituționalitatea ordonanței de urgență, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituție, numai în măsura în care aceasta este în vigoare, menținându-se, astfel, soluția legislativă criticată, la momentul pronunțării deciziei. Or, în cauza de față, Curtea constată că ordonanța de urgența criticată nu mai este în vigoare, fiind abrogată în mod expres", se mai arată în motivare.

Tot în document, Curtea a făcut precizări privind căile de urmat în cazul respingerii de către Parlament prin lege a OUG 14/2017 de abrogare a ordonanței supuse controlului.

"Faptul că OUG 14/2017 ar putea fi respinsă, prin lege, de Parlament și, în temeiul art. 64 alin.(3) teza finală din Legea 24/2000, OUG 13/2017 ar fi repusă în vigoare, nu se constituie decât într-o ipoteză teoretică, care nu are nicio incidență cu privire la cauza de față. (...) Curtea observă că există alte căi și mijloace constituționale ce pot fi exercitate, chiar înaintea intrării în vigoare a legii de respingere, în situația ipotetică în care își va găsi incidența art.64 alin.(3) teza finală din Legea 24/2000 (controlul a priori de constituționalitate exercitat potrivit art.146 lit.a) teza întâi din Constituție sau cererea de reexaminare formulată de președintele României, potrivit art.77 din Constituție), ceea ce în sine demonstrează faptul că, în condițiile date, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului nu este remediul constituțional adecvat pentru situația eventuală învederată în fata Curții Constituționale", au mai reținut judecătorii.

În consecință, Curtea a reținut că neîndeplinirea condiției de admisibilitate a excepției referitoare la caracterul "în vigoare" al actului normativ supus controlului se constituie "într-un impediment dirimant care, în mod evident, împiedică soluționarea pe fond a criticilor de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă formulate''.