Deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că anchetarea sa este neconstituțională. „Constituția României, opiniile și declarațiile politice ale unui parlamentar sunt supuse imunității și că orice altfel de anchetă privind declarațiile și opiniile politice ale unui parlamentar, este ilegală și neconstituțională”, precizează deputatul într-un comunicat de presă. Cătălin Rădulescu spune însă că s-a autosuspendat din PSD până la finalizarea anchetei.
„În urma scandalului mediatic și a presiunilor mediatice care au avut loc asupra mea și asupra partidului meu, precizez următoarele:
Regret faptul că au fost interpretate cuvintele mele în alt sens, total distorsionat și neadevărat, fiind luate fraze din subiecte diferite, dintr-un interviu de 90 de minute, și atașate în mod securistic într-un filmuleț de 2 minute.
Îmi cer scuze persoanelor de bună credință care s-au simțit lezate prin interpretarea nedreaptă a cuvintelor mele; în decursul carierei mele și până la aceasta vârstă, nefiind implicat niciodată în niciun fel de act de tulburare a liniștii publice.
Pe de altă parte, afirm că, așa cum prevede Constituția României, opiniile și declarațiile politice ale unui parlamentar sunt supuse imunității și că orice altfel de anchetă privind declarațiile și opiniile politice ale unui parlamentar, este ilegală și neconstituțională, libertatea de opinie fiind un drept câștigat prin Revoluția Română din 1989.
Întrucât am o vechime de 21 de ani în PSD, nu doresc ca imaginea partidului și a președintelui PSD să fie prejudiciate în niciun fel, mă autosuspend până la clarificarea aspectelor ce țin de acest scandal mediatic, pentru a dovedi buna mea credință și faptul că interpretarea dată cuvintelor și opiniilor mele a fost denaturată, pentru a-mi decredibiliza imaginea si activitatea politică.
Rămân fidel principiilor, programului și conducerii PSD”, se arată într-un comunicat de presă trimis de deputatul PSD.