Procurorii Direcției Naționale Anticorupție din Cluj au anunțat că efectuează cercetări penale față de ofițerul de poliție Dorin Hudiță, șeful Biroului pentru Imigrări Maramureș, pentru trafic de influență.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință acuzațiile și procurorii anticorupție au dispus ieri reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Maramureș.
Potrivit ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, citată de procurorii DNA, la data de 10 decembrie 2012, inculpatul Dorin Hudiță, în calitate de șef al Biroului pentru Imigrări Maramureș, i-a pretins unei persoane denunțătoare, rezidentă în România, suma de 300 de euro și două sticle de băuturi alcoolice, susținând că, în schimb, va interveni pe lângă funcționari publici din București asupra cărora ar avea influență, astfel încât persoana denunțătoare să obțină cetățenia română.
O zi mai târziu, pe 11 decembrie 2012, ofițerul de poliție a fost prins în flagrant în timp ce a primit de la persoana denunțătoare suma de 300 de euro și produsele pretinse.