Calculatoarele parchetelor, fără porturi USB

Data publicării:
tiberiu nitu3

Astfel, spune Tiberiu Niţu, s-ar reduce semnificativ scurgerile de informaţii din dosare, în special către presă. Subiectul a fost dezbătut pe larg în Consiliul Superior al Magistraturii, iar discuţiile au fost atât de aprinse încât nu se ştie, deocamdată, care va fi decizia finală.

Consiliul Superior al Magistraturii caută soluţii pentru a evita scurgerile de informaţii din dosarele penale.  "Acum, în clipa asta când citesc mă pot gândi la o metodă: sigilarea suporturilor USB. Să nu mai bagi niciun stick în calculator. Ca la bancă, ca la Serviciul de Documente Clasificate. Niciun procuror din România să nu mai aibă port USB pe staţia de lucru sau pe laptop”, a declarat Tiberiu Niţu, procurorul general al României.

Tiberiu Niţu a susţinut şi ideea unui membru CSM de a modifica modul în care procurorii fac propunerile de arestare către instanţe: interceptările să fie eliminate pentru a nu mai ajunge în presă.

„Obiectul discuţiei noastre este următorul: într-un referat în loc să se scrie în ziua de, la ora de, între inculpatul Ionescu şi Georgescu avut loc următoarea discuţie, două puncte, ghilimele. Să se spună aşa: inculpatul Georgescu îl cunoaşte pe inculpatul Ionescu a se vedea fila cinci, volumul şase şi aşa mai departe”, a mai spus Tiberiu Niţu.

Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie susţine că măsura trebuie atent gândită pentru că există riscul de a încălca dreptul la apărare. „În cealaltă privinţă, noi trebuie să ne gândim că acel material dat este citit nu numai de către judecătorul de dreptul şi libertăţi, nu numai de procurorul care va reprezenta Ministerul Public, ci şi de către toţi apărătorii părţilor”, a declarat Livia Stanciu, preşedinte ICCJ.

Discuţiile din cadrul CSM pe această temă au avut loc ca urmare a unei solicitări făcute de Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene. Instituţia a cerut explicaţii cu privire la modul în care a fost aplicată hotărârea CEDO în care România a pierdut un proces cu omul de afaceri Costel Căşuneanu.

Acesta a fost despăgubit cu patru mii de euro pentru că i s-a încălcat dreptul la viaţa privată. Concret, file cu interceptări din dosarul său au fost publicate în mass-media. Consiliul nu a anunţat până acum ce măsuri concrete va lua pentru a stopa scurgerile de informaţii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri