C. Diaconescu, la Digi24: În dauna Bucureştiului, sunt alţii în lumea largă care sprijină candidatul României. Nu îţi e un pic ruşine?
Data actualizării: Data publicării:
„În dauna Bucureştiului, sunt alţii în lumea largă care sprijină candidatul României. Nu îţi e un pic ruşine?”, a descris Cristian Diaconescu audierea Codruţei Kovesi din comisia LIBE. Fost ministru al Justiţiei şi de Externe, Cristian Diaconescu, a vorbit la Jurnalul de Seară despre această situaţie despre care a spus că este „aberantă”.
„Câştigarea din punctul de vedere al unui stat a unei zone de influenţă a unei instituţii cu competenţe extisne la nivel european sau global e una din temele pe care politica externă a statului respectiv o are cu prioritate.
E o bătălie formidabilă în a te poziţiona cu reprezentanţi cât mai buni în poziţii cheie.
În 99% din cazuri statele se luptă pentru candidaţii lor şi încearcă prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie să îi impună în posturile respective.
Situaţiile în care statele sunt principalii contracandidaţi ai propriilor cetăţeni le poţi număra pe degete într-o istorie.
Cât există în competiţie un reprezentant pentru o instituţie nou creată, este aberant să nu lupţi pentru el, nu mai vorbesc să încerci să îl blochezi!
În dauna Bucureştiului, sunt alţii în lumea largă care sprijină candidatul României. Nu îţi e un pic ruşine?
Dincolo de toate problemele reale sau ireale, imaginate sau concret plauzibile, nu ţi-e ruşine să o sprijine alţii împotriva ta?”, a declarat Cristian Diaconescu.