Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la un post TV că oamenii politici sunt ţinte pentru şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi că aceasta ar trebui „încătuşată” şi „trimisă la beci, acolo unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi”.
„Această înregistrare îmi confirmă un lucru, şi anume că oamenii politici sunt ţinte pentru doamna Kovesi. Am văzut afirmaţia hai să îl reducem pe primul ministru, e vorba de Grindeanu, am văzut afirmaţia că are nevoie de 3-4 miniştri, pentru că astea-s de răsunet, am văzut afirmaţia că hai să ieşim cu ceva şi hai ieşiţi cu Udrea, Ioana Băsescu. (...) Deci sunt canalele controlate care execută politicieni. (...) OUG 13 nu este singurul dosar în care doamna Kovesi s-a implicat direct, să controleze şi să aprobe tot ce trebuie ca să se ajungă la ţintă. Mai sunt dosare, eu mai ştiu cel puţin unul. (...) Femeia asta trebuie arestată pe loc. Trebuie încătuşată, trimisă la beci, unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi, şi pe urmă procurorii care au fost obligaţi să facă dosare să vină martori. Au stat zeci de oameni politici importanţi în beciuri, pentru că doamna avea nevoie să iasă cu dosare răsunătoare”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că s-a „păcălit” atunci când a numit-o pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA şi că „drama” este că şi președintele Klaus Iohannis i-a prelungit mandatul.
Traian Băsescu a mai afirmat că şefa DNA „sacrifică destine pentru propria ei glorie” şi că în interiorul DNA sunt procurori care încep să se revolte şi că „s-au săturat să mai facă dosare la comandă”.
România TV a prezentat, duminică seară, mai multe înregistrări cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În una dintre ele, Kovesi i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să "ajungă mai repede" la "domnul premier” care a semnat "contractele cu casele". "Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii- n.r.), ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (...) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat", spune procurorul şef al DNA.
În alte înregistrări, Kovesi le reproşează procurorilor că nu îşi fac treaba, că "de cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni în DNA", iar cine s-a speriat sau nu are chef de muncă să plece. Ea face referire şi la dosarul privind Ordonanţa de Urgenţă 13. De asemenea, Kovesi mai spune că şi-ar fi dorit ca după decizia CCR privind ancheta declanşată în cazul OUG 13 DNA să iasă "cu un dosar, cu un ministru" sau măcar cu un dosar important.
Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a declarat pentru News.ro că înregistrarea cu Laura Codruţa Kovesi difuzată de România TV conţine "fragmente" rostite de procurorul şef al DNA în mod public sau la diverse şedinţe, iar între acele declaraţii sunt intercalate sintagme care nu îi aparţin lui Kovesi.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe Facebook, că luni dimineaţă va sesiza Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se "ajunge la premierul Sorin Grindeanu".