Bărbatul care a înjunghiat două persoane la o petrecere a fost arestat preventiv

Data actualizării: Data publicării:
qw

Bărbatul de 32 de ani care a înjunghiat două persoane la o petrecere, pe fosta iubită şi pe fratele acesteia, iar apoi a încercat să se sinucidă cu acelaşi cuţit a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, însă va rămâne sub pază în spital, unde se află internat din cauza rănilor pe care şi le-a provocat. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Dan Ursu, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că procurorii au început urmărirea penală pe numele suspectului, pentru tentativă de omor, după ce iniţial cercetările s-au făcut in rem. 

"Suspectul a fost audiat în unitatea spitalicească, iar ulterior procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, pe care instanţa de judecată, prin judecătorul de drepturi de libertăţi, a admis-o", a declarat Ursu. 

Conform sursei citate, chiar dacă este în spital, suspectul se află în arest preventiv, fiind sub pază în unitatea medicală. El va fi transferat doar când starea sa de sănătate va permite acest lucru. Medicii declară că starea bărbatului este stabilă, după ce a fost operat. 

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că suspectul şi-a recunoscut fapta, afirmând că a vrut să se răzbune doar pe fosta sa concubină, iar apoi să îşi ia viaţa şi că nu a vrut să mai rănească alte persoane. 

Femeia pe care a înjunghiat-o, în vârstă de 24 de ani, este în stare stabilă, însă fratele acesteia, în vârstă de 22 de ani, este în stare gravă, pentru că a fost înjunghiat în zona inimii. 

Atacul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, într-o casă din localitatea arădeană Nădab, unde locuiesc părinţii fostei iubite a agresorului, care locuieşte în localitatea Olari. El văzuse pe Facebook că fosta iubită participa la o petrecere şi, pe fondul geloziei, a mers să se răzbune pe ea. A intrat în casa unde avea loc petrecerea şi a înjunghiat-o, dar şi l-a rănit şi pe fratele acesteia, apoi a fugit. 

În aceeaşi noapte, poliţiştii l-au găsit pe bărbat pe o stradă din Olari, în apropiere de casa sa, iar când a fost somat să se predea, bărbatul s-a înţepat cu cuţitul în abdomen şi în gât. Agresorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde au fost internate şi victimele atacului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri