Banii falşi găsiţi la Oradea vor fi expertizaţi. 13 milioane de euro au fost ridicate de procurori

Data publicării:
bani falsi

 

"În prezent, este în desfășurare acțiunea de expertizare a bancnotelor falsificate, precum și a echipamentelor tehnologice utilizate la săvârșirea infracțiunilor, operațiune la care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate beneficiază de expertiza specialiștilor Băncii Centrale Europene, ai Europol precum și ai Institutului Național de Criminalistică", se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii DIICOT continuă investigațiile în cazul privind gruparea infracțională, formată din cetățeni italieni și români, care ar fi falsificat și pus în circulație bancnote de 20,50 și 100 de euro, a precizat sursa citată.

Aproximativ 13 milioane de euro falsificaţi, matriţe, holograme şi alte materiale folosite la contrafacerea de monedă au fost ridicate de anchetatori în urma unor percheziţii făcute în 25 septembrie, la Oradea, judeţul Bihor.

De asemenea, la groapa de gunoi, la banda de sortare a deşeurilor au fost găsite atunci aproximativ 55.000 de bancnote contrafăcute din cupiura de 50 euro, iar într-un alt loc au fost găsite bancnote false rupte sau arse, potrivit procurorilor DIICOT.

Anchetatorii au audiat atunci peste 20 de persoane, suspecţi şi martori în acest caz, trei dintre aceştia, doi cetăţeni italieni şi o femeie din Bucureşti, fiind reţinuţi. Două zile mai târziu, cei trei au fost arestaţi preventiv, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi deţinere de instrumente în vederea falsificării. Unul dintre italienii arestați deține o fabrică de încalțăminte la Oradea, iar celalălt este proprietarul tipografiei la care erau falsificați banii.

Tipografia clandestină a fost identificată la sediul unei societaţi comerciale din Oradea, unde se falsificau bancnote din cupiura de 50 de euro, cu serii diferite.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism preciza că grupul infracţional era format din membri ai mafiei italiene şi cetăţeni români.

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2013 - septembrie 2014, membrii grupării au contrafăcut bancnote de 20, 50 și 100 de euro, prin intermediul unei firme aparţinând unui italian, folosind ca tehnică de tipărire şi contrafacere "metoda offset". Banii falsificați în cantități mari erau depozitați la sediile unor societăți comerciale, apoi erau transportați și distribuiți în ţările Uniunii Europene.

În 22 septembrie, în Italia a fost interceptat un transport de euro falsificaţi din cupiura de 50 euro, fiind confiscată suma de 18.900.000 de euro. Banii contrafăcuţi fuseseră expediați de o firmă din România care aparţine unuia dintre italianii suspectaţi în acest caz, acesta fiind arestat atunci în apropiere de Milano.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei