Babiuc:  Această condamnare este o ruşine pentru justiţia românească

Data publicării:
victor babiuc mediafax-1

Această condamnare este o ruşine pentru justiţia românească. Este ca pe vremea comuniştilor. Nu contează probele, ci doar dorinţa de a da o anumită pedeapsă”, a declarat Victor Babiuc, potrivit Mediafax, care citează ziarul Gândul.

Fostul ministru a afirmat că aşteaptă să fie ridicat de polişti şi dus la penitenciar.

Aştept să vină să mă ia să mă ducă la penitenciar. Tocmai îmi fac bagajul. Sunt acasă în Bucureşti. Eu mă aşteptam la orice. Ştiu cum a pornit acest proces. Nu sunt atât de naiv în materia asta. După ce la fond s-a dat o hotărâre în care au fost demontate toate acuzaţiile şi sunt fără nici un fel de probă şi împotriva legilor româneşti. Aveam oarecare îndoială că vor avea curajul să îşi bată joc de un dosar şi de nişte oameni. Dorinţa politică este mai puternică decât cea legată de aflarea adevărului”, a declarat Babiuc.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Victor Babiuc la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri dintre MApN şi Gigi Becali. Victor Babiuc a fost condamnat pentru că în calitate de ministru a semnat documentele tunului imobiliar care a dus la prejudicierea statului român.

Citiți și:

CONDAMNAT. Gigi Becali va face trei ani de închisoare cu executare. S-a predat la IPJ Ilfov

George Becali: Cel mai mare regret al meu e că nu am rămas europarlamentar. Am fost fraier

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri