Avocatul Adrian Toni Neacșu, care o reprezintă pe Olguța Șefu în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, a declarat, luni, la ÎCCJ, că există posibilitatea ca judecătorii să amâne sentința, dar că părerea lui este că o decizie definitivă va fi dată luni, transmite Mediafax.
„Teoretic, pur procedural, sigur ca da, există posibilitatea asta (ca sentința să fie amânată de judecători -n.r.). Codul de Procedură Penală vorbește doar de posibilitatea de amânare, nu vorbește absolut nimic derspre alte incidente cum ar fi posibilitatea pensionării unui judecător din complet. Teoretic, este deci posibil să fie amânat, practic, eu cred că nu o să se amâne sau nu o să se amâne după 1 (1 iunie-n.r.)”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacșu, care o reprezintă în acest dosar pe Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Întrebat dacă există posibilitatea să se rejudece acest proces, Toni Neacșu a reiterat ideea potrivit căreia principala sa solicitare, ca apărător, a fost trimiterea spre rejudecare la prima instanță: „Pur teoretic, este o soluție cât se poate de procedurală și posibilă. O parte din fapte, pentru unii din inculpați, e posibil să se prescrie, motiv pentru care s-a și invocat această prescripție, însă nu toate. Acum depinde și de cât va dura această posibilă rejudecare, să spunem”.
Chestionat cât de mult contează rezultatele alegerilor în luare unor decizii în instanță, avocatul a precizat: „Dacă românii nu știu, nici eu nu știu sau, mă rog, știu că ar trebui să nu conteze. Acum, trăim cu toții în România și urmează să vedem. Sincer, eu aștept ca soluția să fie dată exclusiv pe baza a ceea ce este în dosar, pe baza apărărilor noastre, respectiv pe baza acuzațiilor procurorilor. Părerea mea e că astăzi va fi dată (o decizie definitivă -n.r.)”.
Avocatul a mai precizat că dacă judecătorii instanței supreme vor da decizia înaintea de hotărârea Curții Constituționale pe completurile specializate pe corupție, care este așteptată pe 5 iunie, atunci aceasta nu mai poate schimba cu nimic sentința din proces. „Dacă până atunci (5 iunie -n.r.) se dă o soluție în dosar de către Înalta Curte, o eventuală decizie a Curții Constituționale nu mai poate fi invocată în niciun fel, în nicio cale de atac extraordinară, deci nu va exista niciun fel de remediu”, a completat Neacșu.
Liviu Dragnea, condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
Magistrații instanței supreme sunt așteptați să pronunțe, luni, o decizie definitivă în dosarul DGASPC Teleorman, în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu și în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunţat, la ultimul termen al dosarului DGASPC Teleorman, că va pronunţa verdictul în procesul preşedintelui PSD Liviu Dragnea pe 27 mai.
Procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD, care a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță.
Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. "Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram ghiocel. Nu e vorba de teamă, dar completul de judecată dacă va rezista presiunilor inimaginabile vor da achitare, pentru că sunt complet nevinovat, dacă nu vor rezista vor da condamnare", a declarat, duminică seară, liderul PSD.
Liviu Dragnea a fost întrebat dacă are "bagajele făcute", cu referire la decizia așteptată luni de la instanța supremă, el precizând "nu am niciun bagaj făcut".
În iunie 2019, președintele PSD a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în acest dosar, pentru instigare la abuz în serviciu, fiind achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.