Augustin Lazăr: Cum e posibil să folosești protocoalele pe post de bumerang politic?

Data publicării:
augustin lazar propunere procuror general agerpres_8458844
Foto: Agerpres

Procurorul general Augustin Lazăr a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre protocoalele încheiate între Ministerul Public și SRI. El a precizat că protocolul încheiat în 2016 nu a fost declarat neconstituțional în totalitate, dar că este folosit pe post de „bumerang politic”.

Vine CCR, acum câteva zile, ne spune în esență că acest protocol privind securitatea națională și privind lupta antitero este constituțional. Aaa, sunt câteva aliniate, 2-3 aliniate, care au fost declarate neconstituționale și care nu sunt de esența cooperării. Sunt niște lucruri colaterale pe care, fără îndoială, le vom elimina din acest protocol. Ele nici nu au fost puse în aplicare, de altfel. Protocolul a fost realizat pentru a lucra în cadrul legal, pentru a apăra securitatea națională a României. Ei bine, protocolul în integralitatea lui nu a fost declarat neconstituțional. Cum e posibil să-l folosești pe post de bumerang politic și să arunci cu el către capul Ministerului Public? Acum, în capul cui se va sparge acest bumerang? Fiindcă cineva trebuie să răspundă”, a spus Augustin Lazăr.

Ei bine, dacă ar fi fost declarat neconstituțional am fi discutat alte lucruri. Dar el, în integralitatea lui, acest protocol a fost declarat constituțional și el poate și trebuie să fie folosit în practică. Instituțiile statului român nu lucrează empiric, trebuie să lucreze după niște reguli foarte clar stabilite. În articolul 1 al acestui protocol scrie negru pe alb că protocolul se aplică în baza legii. E foarte ușor de înțeles. Cum e posibil și cine își asumă răspunderea dintre persoanele care l-au furat, l-au arătat la TV, deși el era document clasificat?”, a continuat procurorul general.

Un protocol încheiat între SRI și parchet în 2009 a fost declarat neconstituțional de către CCR, iar cel încheiat în 2016 a fost declarat în parte neconstituțional. În urma deciziilor CCR, ministrul justiției a anunțat că pregătește o OUG de revizuire a deciziilor care au fost luate cu dovezi obținute cu cele două protocoale.

Care este adevărul aici? Aș dori să mă refer la protocolul pe care l-am semnat eu personal și care, cel din 2016, se referea la securitatea națională și la problemele de apărare antitero. Noi facem parte din niște structuri euroatlantice. Noi avem niște obligații în calitate de stat participant la aceste structuri euroatlantice de a proteja securitatea națională și securitatea altor state în această calitate pe care o avem: de a combate terorismul. Cum e posibil ca cineva să fure un document care e document clasficat într-o instutitie a statului român și să-l arate la TV ca un mod de a porni, ca o cauză de a porni atacul împotriva Ministerului Public?”, a spus Augustin Lazăr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei