Şeful DNA, Codruţa Kovesi a reacţionat azi, printr-un comunicat al DNA, după autodenunţul depus azi de Sebastian Ghiţă: "Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal, țin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat". Ca argumente, procurorul -şef al DNA face trimitere la cele transmise în 2012.
Punctul de vedere transmis în urmă cu patru ani:
„Teza de doctorat „Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal” face trimitere la toți autorii și lucrările citate, iar caracterul de noutate și valoarea științifică a lucrării au fost constatate de către comisia de doctorat din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Conform metodologiei, lucrarea a fost postată pe site-ul instituției organizatoare, iar susținerea lucrării a fost publică.
Ca orice teză de doctorat, lucrarea conține stadiul cercetărilor în domeniu până în momentul începerii cercetării științifice propriu-zise și pe tot timpul cercetării științifice, iar lucrările studiate sunt citate ca bibliografie, fără o trimitere expresă. Stadiul cercetării în domeniu nu se menționează în totalitate ca un citat, iar ghilimelele se folosesc numai în cazul definițiilor ce aparțin în exclusivitate unui anumit autor.
Teza cuprinde un număr de 444 pagini, iar pasajele la care se referă articolul reprezintă aspecte de generalitate, nu de conținut. Volumul de informație pe care îl cuprinde teza poate duce la apariția unor erori materiale de dactilografiere, chiar și privind numele unor autori.
Totodată, unele fragmente presupus a fi citate fără indicarea sursei se regăsesc în numeroasele articole privind combaterea criminalității organizate la care am fost autor sau coautor și care au fost publicate anterior anului 2005, indicate în CV-ul publicat de 6 ani pe site-ul MP. Unele dintre aceste articole sunt citate, la rândul lor, în lucrările la care face referire articolul.
Teza nu cuprinde însușirea vreunei metodologii științifiice a unui alt autor, iar lucrările indicate în cuprinsul articolului sunt menționate ca sursă bibliografică.
Spre exemplu, în cuprinsul articolului se face trimitere în mod repetat la lucrarea autorilor Gheorghiță Mateuț și colaboratorii cu titlul Traficul de ființe umane. Infractori, victimă, infracțiune. – despre care se susţine că nu ar fi fost menţionată, deşi este citată în cuprinsul tezei de doctorat la paginile 222, 225, 224, 234, 240, 260, 273, 274, 278, 282, 284 și 290 –a se vedea
Pe de altă parte, în situațiile în care același citat al unui autor se regăsește atât în teza de doctorat cât și în altă lucrare, a fost citat doar autorul inițial, potrivit normelor uzuale de redactare a lucrărilor științifice.
Unele paragrafe indicate în articol, prezentate ca fiind însușite de la alți autori, reprezintă în fapt definiții ale infracțiunilor care se regăsesc în texte legale și în convenții internaționale, ori evoluții ale infracționalității prezentate în rapoartele de activitate ale structurilor Ministerului Public, care nu intră în obiectul dreptului de autor.”