Anchetatorii au găsit probe ADN în casa milionarului Adrian Kreiner și au identificat un suspect. Cine este acesta

Data actualizării: Data publicării:
adrian kreiner
Adrian Kreiner, afaceristul bătut crunt de hoți în propria casă, a murit la spital. Foto: Facebook

Procurorii au găsit în casa milionarului Adrian Kreiner din Sibiu, ucis acum nouă zile, urme ADN care i-ar aparține unui hoț român aflat în Belgia. 

Este vorba despre un român care este acuzat de mai multe infracțiuni în Belgia, care nu a fost încă prins pentru aceste infracțiuni.

Totodată, potrivit informațiilor aflate la dosar, criminalii ar fi accesat telefonul mobil al omului de afaceri în cele 40 de minute în care l-au bătut până la moarte. 

De altfel ultima accesare a aplicației WhatsApp este chiar la ora la care suspecții erau în vila omului de afaceri. O captură de ecran arată că aplicația a fost accesată la ora 2.24. Având în vedere că el era imobilizat, nu avea cum să își acceseze telefonul, așa că apropiații lui sunt convinși că cei care au făcut-o sunt agresorii.

Digi24 a vorbit în exclusivitate cu un martor-cheie 

Un martor-cheie care s-a întâlnit cu Adrian Kreiner cu puțin timp înainte de agresiune a vorbit în exclusivitate cu jurnaliștii Digi24.  

Martorul a povestit pentru Digi24 că milionarul i s-ar fi plâns că avea probleme cu banii, că nu avea bani cash încă de la începutul anului din cauza afacerii cu criptomonede.

Citește și: Imagini cu trei bărbați filmate în noaptea în care a fost ucis Adrian Kreiner. Procurorii le-au văzut și au făcut primele declarații 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri