Anchetă: Probele de sânge ale unui poliţist prins în stare de ebrietate la volan s-au pierdut la Spitalul de Urgenţe din Iaşi

Data publicării:
Politia rutiera 6294289-Mediafax Foto-Octav Ganea-1

O anchetă a fost declanşată la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce probele de sânge ale unui poliţist prins beat la volan nu mai sunt de găsit. Anchetatorii susţin că este posibil ca un cadru medical să fi sustras probele. Când a fost oprit în trafic, ofiţerul de la Biroul de Investigaţii Criminale avea o acoolemie de 0,92 miligrame de alcool pur în aerul expirat.

Anchetatorii audiază acum toţi medicii şi asistentele care erau de gardă în ziua recoltării probei biologice. Reprezentanţii Spitalului „Sfântul Spiridon” au pus la dispozitie şi înregistrările video din seara incidentului.

După recoltare, probele biologice sunt duse la laborator, iar de acolo rezultatele ajung la medic şi, în cele din urmă, sunt transmise poliţiei. În acest caz, când au constatat că prima probă a dispărut, medicii i-au recoltat poliţistului un nou set de analize, însă la multe ore după ce acesta fusese prins beat la volan, aşadar probele nu pot fi folosite. Cu toate acestea, la dosar există rezultatul dat de aparatul etilotest, probă ce nu poate fi contestată în instanţă.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a dispus de asemenea declanşarea unei anchete interne pentru a se stabili dacă şoferul a comis şi abateri disciplinare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...