ANAF a început confiscarea bunurilor Grivco şi Antena

Data publicării:
cladire intact grivco-1

„Noi, prin cele două unităţi teritoriale de administrare, Administraţia Sectorului 1 şi Administraţia judeţului Ilfov, am demarat procedurile de executare şi ducerea la îndeplinire a dispoziţiei deciziei Curţii de Apel. Ducem la îndeplinire această sarcină raportând periodic inclusiv DNA, care a instituit mare parte din măsurile asigurătorii, privind stadiul ducerii la îndeplinere a acestor măsuri”, a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF, pentru MEDIAFAX.

El a desemnat la nivelul central al ANAF un director general adjunct care coordonează aceast proces, având şi susţinerea de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât la măsurile de confiscare şi trecere în proprietatea statului procedurile ţin de minister.

Avocatul Corinei Voiculescu a depus astăzi, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de retragere a contestaţiei făcute împotriva deciziei Curţii de Apel de confiscare a mai multor sume de bani aparţinând clientei sale, în cadrul soluţionării dosarului ICA. 

Condamnări și confiscări în dosarul ICA

DAN VOICULESCU A FOST CONDAMNAT de Curtea de Apel Bucureşti, definitiv şi irevocabil, la 10 ani de închisoare, pedeapsa maximă prevăzută de lege, cerută, de altfel de procurori, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

La capătul unui proces care ţinut aproape șase ani şi în care presa a numărat nu mai puţin de 47 de amânări, judecătorii au dispus şi recuperarea integrală a prejudiciului din acest caz: 60 de milioane de euro. Ceea ce înseamnă, între altele, că vor fi confiscate mai multe imobile şi terenuri, printre care şi sediul grupului de firme GRIVCO, precum şi clădirile în care funcţionează posturile Antena 1 şi Antena 3. Acestea din urmă se vor dovedi totuşi destul de greu de preluat de statul român. Potrivit unor informaţii apărute chiar vineri, respectivele clădiri au fost vândute în urmă cu puţin timp de către grupul GRIVCO către către o altă firmă a familiei Voiculescu: INTACT.

Toţi cei 12 inculpaţi din dosarul ICA au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucuresti în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Şapte dintre ei au primit pedepse cu executare, iar cinci - sentinţe cu suspendare. 

Dan Voiculescu – 10 ani de închisoare cu executare

Gheorghe Mencinicopschi – 8 ani de închisoare cu executare

Corneliu Popa – 8 ani de închisoare cu executare

Sorin Pantiş – 7 ani de închisoare cu executare

Jean Cătălin Sandu – 6 ani de închisoare cu executare

Vlad Nicolae Săvulescu – 6 ani de închisoare cu executare

Flavius Adrian Pop – 5 ani de închisoare cu executare

Gheorghe Sin – 4 ani de închisoare cu suspendare

Constantin Baciu – 4 ani de închisoare cu suspendare

Vica Ene – 3 ani de închisoare cu suspendare

Grigore Marinescu – 3 ani de închisoare cu suspendare

Petre Alexandru - 3 ani de închisoare cu suspendare

Confiscările dispuse în dosarul ICA

Statul va intra în posesia mai multor imobile şi terenuri care până astăzi au aparţinut celor 12 condamnaţi din dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Instanţa a dispus confiscarea lor, Direcţia Naţională Anticorupţie se va ocupa de procedură, iar ANAF le va valorifica.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti îl lasă pe Dan Voiculescu fără o mare parte din avere. Magistraţii au dispus confiscarea sediului grupului de firme GRIVCO, dar şi terenurile care au aparţinut Institutului de Cercetări Alimentare. Toate vor trece în proprietatea statului. Adică cele 3,6 hectare de teren pe care fondatorul Partidului Conservator le-a cumpărat la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real. Acum, tot ce există construit pe acest teren va intra în proprietatea statului. Şi asta nu e tot. Instanţa a pus sechestru şi a confiscat terenul și clădirea unde se află sediile Antena 1 și Antena 3.

Această măsură a fost impusă întrucât clădirile, spun judecătorii, au fost cumpărare de Dan Voiculescu cu bani negri, proveniţi din infracţiuni pentru care acum a fost condamnat.

Pe lângă confiscarea sediului GRIVCO şi a sediului televiziunilor, instanţa a dispus şi confiscarea a cinci milioane de lei de la fiicele omului de afaceri, Camelia şi Corina Voiculescu. Suma reprezintă contravaloarea donaţiilor în acţiuni ale ICA făcute de Dan Voiculescu. Tot de la fiicele fostului senator, instanţa a dispus confiscarea banilor pe care acestea i-au încasat de la Romtelecom atunci când ocupau funcţii la GRIVCO.

Dan Voiculescu a rămas şi fără imobilul situat într-una dintre cele mai bune zone ale Capitalei. Pe strada Kiseleff avea o locuinţă evaluată la 250 de mii de euro.

Magistraţii au dispus şi confiscarea a peste 3,5 milioane de dolari, bani pe care Dan Voiculescu i-ar fi încasat sub formă de chirie de la Romtelecom, atunci când compania de telefonie a fost găzduită în una dintre clădirile ICA.

De asemenea, 20 mii de lei şi peste un milion de dolari, bani găsiţi în conturile acestuia, vor fi confiscaţi.

Chiria pe care a primit-o a primit-o holdingul controlat de familia Voiculescu de laRomtelecom a fost folosită pentru a plăti ratele unui credit de 40 de milioane de euro, luat de GRIVCO şi Antena 1 pe baza unor bunuri puse gaj de unicul acţionar al ICA. Timp de șapte ani, GRIVCO a închiriat o clădire de birouri ridicată chiar pe un teren de la ICA firmei Romtelecom şi a încasat 1,8 milioane de dolari pe an. După ce GRIVCO şi Antena 1 au obţinut împrumutul de 40 de milioane de euro, contractul de închiriere cu Romtelecom a fost pus la dispoziţia băncii. Astfel, creditul obţinut de GRIVCO şi Antena 1 a fost achitat şi cu banii din chiria de la Romtelecom.

Instanţa a decis azi ca membrii familiei Voiculescu să restituie statului toţi banii încasaţi de aceştia din contractul cu Romtelecom. Pentru perioada 30.06.2003 - 06.06.2006, cât a fost acţionar la GRIVCO, Dan Voiculescu trebuie să dea statului 4,2 milioane de dolari. În iunie 2006, Voiculescu a donat acţiunile sale, în procente egale, celor două fiice. Astfel, Camelia Rodica şi Corina Mirela Voiculescu vor trebui să restituie statului peste 8 milioane de dolari.

În cazul lui Gheorghe Mencinicopschi, instanţa a dispus şi confiscarea unui imobil deţinut de acesta în Otopeni, a cărui valoare a fost estimată la 456.000 euro, dar şi a mai multor terenuri din Bucureşti.

Curtea a dispus, de asemenea, să îi fie confiscate și fostului ministru Sorin Pantiș trei apartamente pe care le deţine în Bucureşti, dar şi acţiunile pe care le are la două firme.

Jean Cătălin Sandu, fostul şef al Direcţiei Juridice de la Agentia Domeniilor Statului, va avea confiscat un apartament în valoare de 210.000 de euro.

În cazul lui Vlad Nicolae Săvulescu, fostul şef al Direcţiei de Privatizare a ADS, instanța a dispus confiscarea unui imobil în valoare de un milion de euro şi a unui apartament de 95.000 de euro.

Gheorghe Sin va rămâne fără un imobil în valoare de 110.000 situat în Pipera. Şi în cazul inculpatei Ene Vica, instanţa a decis confiscarea unui apartament situat în Bucureşti, a cărui valoare a fost estimată de instanţă de 88.000 de euro.

Şi pentru că prejudiciul în acest dosar este foarte mare, iar valoarea bunurilor confiscate nu îl acoperă, judecătorii au dispus autorităţilor să facă cercetări pentru a identifica alte proprietăţi sau bani, în ţară sau în străinătate, ce aparţin celor 12 condamnaţi.  


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...