Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, anunţă joi că „de-acum, deţinuţii au o a doua şansă”, pentru că vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională, după ce Camera Deputaţilor a adoptat ieri proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei prin care Administraţia Naţională a Penitenciarelor va elabora programe de interes naţional de reintegrare în colaborare cu instituţii publice, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.
„De-acum, deţinuţii au o a doua şansă! Aceştia vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională. Camera Deputaţilor a adoptat ieri proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei prin care Administraţia Naţională a Penitenciarelor va elabora programe de interes naţional de reintegrare în colaborare cu instituţii publice, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale”, afirmă ministrul într-o postare pe Facebook.
Alina Gorghiu precizează că, „spre exemplu, în închisori, mai mulţi deţinuţi vor putea participa la cursuri de tâmplărie, construcţii, agricultură, confecţii, textile şi multe alte tipuri de cursuri, care să fie corelate cu cerinţele pieţei muncii”.
„România are 23 688 de deţinuţi. Gradul de recidivă este de 36.75%, cea mai scăzută rată din ultimii 12 ani. Dintre ei, 6 065 muncesc în penitenciare, 250 sunt femei şi 5.815 bărbaţi. Iar 2.273 de deţinuţi urmează cursuri şcolare. E important să îi pregătim pentru momentul reintegrării în societate. E nevoie ca aceşti oameni să îşi poată găsi de muncă după eliberare. Mulţi nu reuşesc şi comit din nou infracţiuni. Acest cerc vicios trebuie oprit”, precizează Gorghiu.
Ea menţionează că soluţia este diversificarea cursurilor de calificare/recalificare profesională pentru deţinuţi.
„Ca să fie pe picioarele lor, oferta de formare trebuie să fie în acord cu cerinţele pieţei muncii şi cu nivelul de studii. Proiectul include şi alte programe psihologice, educaţionale şi sociale. Mă refer aici la cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor parentale, alfabetizare, educaţie juridică”, mai spune Alina Gorghiu.
Editor : I.C