Alina Bica, Dorin Cocoș şi Alin Cocoş rămân în arest preventiv

Data publicării:
ALINA BICA AREST -Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

ACTUALIZARE.  Alina Bica, Dorin Cocoș şi Alin Cocoş rămân în arest preventiv pentru încă 60 de zile. Instanța a respins cererea celor trei privind ridicarea acestei măsuri. Adriean Videanu, cercetat în acelaşi dosar, rămâne sub control judiciar. 

_____________________________________

Declarațiile Alinei Bica au fost făcute săptămâna trecută în fața instanței de judecată, atunci când s-a decis că va fi anchetată în continuare în arest preventiv în acest al doilea dosar de corupție care o vizează și pe ea.

Fosta șefă a DIICOT a spus că este pregătită pentru o condamnare, dar că în continuare se consideră nevinovată. Ea a precizat că dacă nu s-ar fi considerat nevinovată ar fi făcut eventuale denunțuri în încercarea de a obține o măsură privativă de libertate mai blândă, precum arestul la domiciliu, așa cum s-a întâmplat de altfel cu ceilalți inculpați din primul dosar de corupție în care Bica a fost trimisă în judecată, anume o despăgubire supraevaluată acordată omului de afaceri Gheorghe Stelian.

Alina Bica a mai susținut că este pregătită pentru o condamnare la ani grei de închisoare, dând exemplul unui judecător de la Tribunalul București, condamnat recent la o pedeapsă de 22 de ani de închisoare.

Fosta șefă a DIICOT a mai spus că nu a făcut altceva decât să respecte legea, făcând referire și la acuzațiile de luare de mită precum și la cele cum că l-ar fi favorizat pe Adriean Videanu, ridicându-i în mod abuziv sechestrul de pe o parte din acțiunile de la TitanMar.

În același document este redat și ultimul cuvânt al omului de afaceri Dorin Cocoș. Acesta le-a spus judecătorilor că vrea să fie cercetat în arest la domiciliu și în acest dosar, nu doar în dosarul Microsoft, deoarece și în acest caz și-a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Mai mult decât atât, el a făcut și denunțuri, arătându-le procurorilor indicii despre fapte pe care nu le aveau în cercetare. Este vorba despre sume de bani care ar fi ajuns la membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, mai exact fosta șefă a ANRP – Crinuța Dumitrean, sau fostul vicepreședinte instituției – Sergiu Diacomatu.

O altă declarație interesantă a fost dată de fiul lui Dorin Cocoș, Alin. Acesta le-a spus textual magistraților că regretă că a stat la aceeași masă cu tatăl său și cu Sergiu Diacomatu, atunci când tatăl său i-a dat fostului vicepreședinte al ANRP o sumă de bani pentru o decizie dată în dosarul de despăgubire înaintat de omul de afaceri Gheorghe Stelian.

Astăzi, în fața magistraților de la instanța supremă, Alina Bica, Dorin și Alin Cocoș încearcă să obțină măsuri privative de libertate mai blânde, arest la domiciliu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbate la naștere în maternitate. Cum au descoperit două femei că nu erau cine credeau că sunt
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Ce bani iei în plus la 1 ianuarie dacă ai PENSIE între 1281 lei și 6.000 lei? Creșteri și de 700 lei
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani