Agerpres: Procurorii îi cer lui Iohannis să respingă numirea lui Felix Bănilă la DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
felix oliver banila + octav ganea inquam 20180605094100_IMG_5205-02
Felix Bănilă, șeful DIICOT. Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Procurorii reuniţi în Adunarea Generală a DIICOT au decis luni să-i trimită o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care solicită respingerea numirii lui Felix Bănilă în funcţia de procuror şef al DIICOT, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

felix oliver banila + octav ganea inquam 20180605094100_IMG_5205-02
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Potrivit acestora, procurorii de la DIICOT s-au reunit luni în Adunarea Generală şi au decis, cu 154 voturi pentru şi 47 voturi împotrivă, să solicite şefului statului respingerea numirii lui Felix Bănilă, propus de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Sursele au precizat că procurorii DIICOT sunt nemulţumiţi de prestaţia pe care Felix Bănilă a avut-o în cadrul interviului susţinut la Ministerul Justiţiei.

De asemenea, procurorii spun că nu înţeleg nici avizul favorabil dat de Consiliul Superior al Magistraturii în cazul lui Felix Bănilă.

Pe 11 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror-şef al DIICOT, după ce acesta primise aviz favorabil din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea avizului favorabil dat de Secţia pentru procurori a CSM se menţionează că Felix Bănilă a identificat soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii DIICOT şi a prezentat o viziune de ansamblu asupra activităţii Direcţiei la interviul susţinut în faţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Din cuprinsul prestaţiei domnului procuror, la susţinerea interviului în faţa secţiei, rezultă că acesta a dat dovadă de profesionalism, de o bună cunoaştere a sistemului judiciar şi a problemelor reale cu care se confruntă acesta, prezentând o viziune de ansamblu asupra activităţii DIICOT şi identificând soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii structurii. Nu în ultimul rând, lucrările prezentate îndeplinesc cerinţele de calitate redate prin coerenţa de exprimare în argumentarea clară şi logica în expunerea datelor„, potrivit motivării publicate de CSM.

Secţia pentru procurori a mai reţinut că Felix Bănilă „a formulat obiective clare şi precise” şi a indicat măsuri adecvate pentru realizarea acestora, în scopul creşterii performanţelor DIICOT, în vederea realizării unui sistem judiciar modern, care să se adapteze cerinţelor UE.

Pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi - Daniel Horodniceanu, actualul procuror-şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri