Afaceristul Nelu Iordache, condamnat definitiv la 11 ani și 9 luni de închisoare pentru fraude cu fonduri europene

Data actualizării: Data publicării:
nelu iordache iese de la dna, inconjurat d emicrofoanele ziaristilor
Nelu Iordache, acuzat de fraude cu fonduri europene. Foto: Inquam Photos / George Calin

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat definitiv miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la 11 ani şi 9 luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni, printre care şi fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad.

Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a primit 6 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, 6 ani şi 6 luni pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, 4 ani şi 6 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 2 ani pentru înşelăciune, conform deciziei instanţei, consultată de Agerpres.

Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 11 ani şi 9 luni închisoare, din care se va scădea perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu (1 decembrie 2012 - 25 august 2014). 

Bani confiscați și sechestru pe bunuri

Condamnarea definitivă stabilită de CAB este mult mai mare decât cea dată în decembrie 2017 de instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, care pronunţase o sentinţă de 6 ani şi 9 luni închisoare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus ca acţiunea formulată de BCR să rămână nesoluţionată, însă l-a obligat pe Nelu Iordache să plătească firmei SC Monteadriano - Engenharia E Construcao SA suma de 5.512.611 lei, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, judecătorii au dispus ca lui Nelu Iordache să-i fie confiscată suma de 14.126.070 lei, rămasă în urma comiterii infracţiunii de delapidare, fiind menţinut sechestrul pe mai multe bunuri mobile şi imobile.

Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013, fiind acuzat că a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de peste 31,5 milioane lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al UE.

Romstrade SRL era lider al Asocierii Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia E Construcao SA - SC Donrep Construct SRL, care a încheiat contractul cu CNADNR. Suma de 31.519.960 lei încasată de la CNADNR SA a fost utilizată în realitate pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar.

Datorii plătite cu finduri europene

Concret, banii destinaţi construcţiei primului tronson de autostradă au fost folosiţi în alte scopuri. Astfel, banii au fost folosiţi pentru achitarea unor datorii în valoare de peste 9,7 milioane lei ale societăţilor în care Iordache era direct interesat, între care o companie de transport aerian, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. În acest sens, el i-a determinat pe unii salariaţi ai Romstrade să falsifice mai multe facturi emise de furnizori, astfel încât să reiasă că plăţile erau aferente lucrărilor la autostrada Nădlac - Arad.

De asemenea, s-a constatat retragerea în numerar a sumei de aproape 9,9 milioane lei cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive în numele Romstrade.

Pentru a crea o aparenţă de legalitate a retragerilor, Iordache a semnat 7 dintre aceste contracte, iar în ceea ce priveşte alte 20 de operaţiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, el i-a instigat pe unii angajaţi ai firmei să falsifice documente justificative.

Banii au fost folosiţi şi pentru rambursarea de dobânzi şi comisioane restante totalizând peste 2 milioane lei aferente unui contract de credit, dar şi cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară şi impozit aferente achiziţionării unui teren în comuna Adunaţii Copăceni, precum şi pentru materiale, lucrări şi servicii de consultanţă şi transport necesare proiectului de construcţie a unui complex în comuna Adunaţii Copăceni, toate aceste plăţi neavând legătură cu proiectul de construcţie a autostrăzii.

"Pentru a disimula adevărata provenienţă a banilor, şi anume avansul încasat de la CNDNR SA, şi pentru a-i folosi în interes propriu şi al societăţilor în care era interesat, Nelu Iordache a trecut aceşti bani, pe bază de facturi ce atestau operaţiuni fictive, prin anumite firme. Apoi, banii s-au întors cu explicaţia 'plată eronată' sau 'plată nedatorată' în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operaţiunile de plăţi aferente contractului pentru construirea autostrăzii. Suma ce a făcut obiectul operaţiunilor de spălare a banilor este de 25.000.000 lei. Consecinţa directă a schimbării de către firmă a destinaţiei fondurilor din avansul încasat pentru realizarea autostrăzii Nădlac - Arad o constituie nerealizarea proiectului şi suspendarea plăţilor de către Comisia Europeană", mai spun procurorii.

Bani pentru achiziții de terenuri 

Cu referire la activităţile care au premers adjudecarea contractului, procurorii au reţinut că, pentru a îndeplini condiţiile de participare la licitaţia organizată de CNADNR, societatea avea nevoie de susţinerea celor doi asociaţi - firma Monteadriano şi SC Donrep Construct SRL. În acest scop, Nelu Iordache i-a indus în eroare pe reprezentanţii celor două societăţi cu privire la modalitatea în care a asigurat finanţarea proiectului, ascunzându-le faptul că a încheiat un contract de finanţare cu BCR şi a cesionat toate veniturile asocierii fără acordul lor.

"Astfel, sumele cuvenite nu au mai fost virate în conturile asociaţilor. Pentru a justifica acest lucru, inculpatul s-a prevalat de secretul bancar şi a invocat presupusul refuz al BCR de a le efectua plăţi în lipsa unor scrisori de garanţie emise în formatul şi condiţiile stabilite de bancă despre care susţinea că le respingea toate scrisorile de garanţie. Pentru realizarea lucrărilor contractate, inculpatul Iordache, în calitate de administrator al SC Romstrade SRL, a semnat cu BCR un contract de facilitate de credit în baza căruia s-a obligat să direcţioneze toate încasările rezultate din contractele atribuite în urma licitaţiei privind proiectul Coridorul IV - Tronsonul Nădlac - Arad prin conturile deschise la BCR şi să cedeze în favoarea băncii toate drepturile de încasare ce provin din contragaranţiile emise de către partenerii de asociere. Pentru a obţine încheierea acestui contract, inculpatul, prin utilizarea unor documente false, i-a indus în eroare pe reprezentanţii BCR cu privire la faptul că este împuternicit de 'Membrii AGA' să semneze cu banca contractul de creditare", mai arată DNA.

Fraudarea BCR s-a realizat prin prezentarea la plată a unor facturi şi centralizatoare de plată fictive, a unor contracte de vânzare-cumpărare terenuri cu semnături false, a unor hotărâri ale Adunării Generale a Asociaţilor cu semnături falsificate, prin utilizarea frauduloasă a facilităţii de creditare pe documente de livrare.

De asemenea, în perioada iunie 2011 - noiembrie 2012, în calitate de administrator al Romstrade, Nelu Iordache şi-a însuşit în mod nelegal suma de aproximativ 80 milioane lei, semnând pentru crearea unei aparenţe de legalitate, personal sau prin împuternicit, un număr de 136 de dispoziţii de plată potrivit cărora ridicările de numerar constituie avans pentru achiziţia de terenuri.

DNA menţionează că o parte din aceşti bani (9,9 milioane lei) proveneau din avansul obţinut de SC Romstrade SRL prin contractul de construire a autostrăzii Nădlac - Arad. 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...