Adrian Năstase: „O cerere de graţiere către Traian Băsescu ar fi fost o altă umilinţă”

Data publicării:
1 1-3

„Niciodată n-aş fi făcut o cerere de graţiere către Băsescu. Aş fi preferat să stau doi ani sau oricât în penitenciar. (...) Ar însemna recunoaşterea unei vinovăţii pe care o resping categoric. Voi căuta mai departe să găsesc un remediu juridic: încă din decembrie am făcut o plângere la CEDO în legătură cu condamnarea. (..) Pentru mine, o cerere de graţiere ar fi fost o altă umilinţă pe care în nici un caz eu însumi nu aş fi acceptat să o îndur”, afirmă Adrian Năstase.

Prezent la un post de televiziune în prima apariţie publică după eliberarea din penitenciar, Adrian Năstase a declarat marţi seară că nu a luat niciodată în calcul posibilitatea unei cereri de graţiere către preşedintele Traian Băsescu. El a mărturisit că un astfel de gest ar fi însemnat o umilinţă şi o recunoaştere a vinovăţiei, precizând că a depus deja o plângere la CEDO, de unde speră să obţină o decizie care să-i dovedească nevinovăţia.

El a reiterat că ceea ce i s-a întâmplat este rezultatul unei răzbunări politice iniţiate într-o perioadă în care popularitatea preşedintelui Traian Băsescu ar fi început să scadă.

Fostul premier a ţinut să precizeze că au trecut 300 de zile de la ultima sa prezenţă într-un post de televiziune, timp în care însă a scris foarte mult.

Adrian Năstase a fost eliberat în urmă cu o lună din Penitenciarul Jilava, unde a stat aproape nouă luni după ce a fost găsit vinovat de trafic de influenţă în dosarul Trofeul Calităţii.

În luna iunie 2012, imediat după tentativa de suicid a lui Adrian Năstase, avocaţii săi depuneau o primă acţiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respinsă ulterior de instituţia UE. Acţiunea privea modul în care au acţionat agenţii procedurali prezenţi în casa fostului premier în seara tentativei de sinucidere, dar şi faptul că înscrisuri olografe ce aparţineau familiei Năstase ridicate de aceşti agenţi au apărut în presă. Cererea înregistrată la CEDO a fost respinsă, întrucât „nu a respectat condiţiile stricte stabilite de către Curte”, preciza biroul de presă al instituţiei europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025