Adamescu Jr. a fost arestat preventiv a doua oară, în Marea Britanie. Precizările DNA

Data actualizării: Data publicării:
Alexander Adamescu.
Alexander Adamescu. Sursa foto: captura tv

Fiul lui Dan Adamescu, Alexander, a fost arestat preventiv a doua oară, în cursul lunii martie, în Marea Britanie după ce o instanță londoneză a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare. Alexander Adamescu a mai fost arestat în vara anului 2016, fiind acuzat de dare de mită, dar a fost eliberat pe cauțiune.

Actualizare 15:50. Direcția Națională Anticorupție a oferit precizări cu privire la arestarea lui Alexander Adamescu:

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016, ca urmare a solicitării formulate de procurorii anticorupție la data de 6 iunie 2016, Curtea de Apel București a emis un mandat european de arestare față de inculpatul ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, om de afaceri, cercetat de procurorii anticorupție pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită.
În baza mandatului european de arestare emis de autoritățile din România, având în vedere că inculpatul se află pe teritoriul Marii Britanii, a fost inițiată procedura de predare a acestuia, astfel încât să fie asigurată prezența sa în fața organelor judiciare.

Din informațiile primite de la autoritățile britanice a rezultat că, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanță din Marea Britanie, la data de 31 ianuarie 2018, apărătorii inculpatului ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER ar fi prezentat în fața instanței de judecată din Londra un document care ar fi fost emis, în aparență, de o instituție din România, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Ca urmare a acestei situații, la termenul din data de 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată din Londra a dispus, față de ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive. În data de 23 martie, instanța britanică a analizat cererea inculpatului Adamescu Bogdan Alexander de înlocuire a măsurii arestării preventive cu eliberarea pe cauțiune dar, nefiind convinsă de explicațiile oferite în legătură cu prezentarea acelui document, instanța a respins cererea.”


Adamescu Jr. ar fi folosit într-o instanță in Marea Britanie un document ce ar fi fost emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, dar el ar fi fost măsluit de către omul de afaceri, scrie Libertatea. Documentul era menit să arate condițiile improprii din închisorile românești pentru a evita astfel extrădarea.

Instanța britanică s-ar fi autosesizat și ar fi sesizat Serviciul de procuratură al Coroanei din Londra, care ar fi deschis un dosar de cercetare pe numele acestuia pentru folosirea unor documente false în instanță.

În respectivul caz judecătorii britanici ar fi admis solicitarea procurorilor britanici de schimbarea a măsurii eliberării pe cauțiune cu măsura arestării preventive.

Potrivit sursei citate, procedurile de extrădare în cazul lui Adamescu Jr. s-au intensificat și ar putea fi adus curând în România.

În 2017, instanța londoneză a suspendat analiza cererii României de extrădare în cazul lui Alexander Adamescu, ca urmare a unei decizii ICSID, organismul internațional care judecă cazurile de arbitraj în investiții, creat de Banca Mondială. Apărătorii omului de afaceri susțineanu că acesta ar fi o victimă a „persecuțiilor politice” și că mandatul de arestare ar fi fost emis abuziv.

În 26 mai 2016, instanţa supremă a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat că, împreună cu tatăl său, omul de afaceri Dan Adamescu, a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

Anterior, în 19 mai, Curtea de Apel Bucureşti dispusese emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Alexander Adamescu, la solicitarea procurorilor DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că „în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan”.

Dosarul în care procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu s-a constituit în urma disjungerii din dosarul în care au fost trimişi în judecată Dan Adamescu, judecătorii Ion Stanciu, Elena Rovenţa, Mircea Moldovan şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi mai mulţi practicieni în insolvenţă, pentru fapte de corupţie legate de intervenţii în cauze de insolvenţă. 

În 27 mai, omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că a plătit doi dintre cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine decizii favorabile firmelor sale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei