În mod paradoxal, dezastruosul Brexit ar putea fi o şansă pentru România. Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, explică de ce şi ce anume am putea câştiga noi din cel mai complicat moment al Uniuniunii Europene: ieşirea unei ţări din grup. Urmăriţi intervenţia lui Emil Hurezeanu la Jurnalul de Seară. Şi, tot în această seară, un nou episod „România furată”, despre sutele de tone de apă grea cu care nimeni nu prea mai ştie acum ce să facă.
„Noi avem toate motivele să fim și să rămânem proeuropeni și este o șansă unică. Niciodată nu am fost egalii Germaniei și Franței. Plecarea noastră din acest club nu pentru că am dori, ci pentru că nu mai există, ar fi o nenorocire”, spune Emil Hurezeanu, în condițiile în care Marea Britanie a început, oficial, pe 29 martie, procesul de părăsire a Uniunii Europene.
Consiliul European se va reuni pe data de 29 de aprilie pentru a adopta foaia de parcurs a negocierilor cu Marea Britanie.
„Pentru Uniunea Europeană, primul pas va fi adoptarea unui ghid de negocieri de către Consiliul European. Acest ghid va ilustra poziția generală și principiile în baza cărora Uniunea, reprezentantă de Comisia Europeană, va negocia cu Regatul Unit. În aceste negocieri, Uniunea va acționa unitar și își va proteja interesele. Prima noastră prioritate va fi să minimizăm starea de incertitudine provocată de decizia Regatului Unit cetățenilor noștri, afacerilor noastre și statelor membre. În consecință, ne vom concentra pe toate problematicile cheie pentru a asigura o retragere îngrijită.
Vom aborda negocierilor constructive și vom ținti spre ajungerea la o înțelegere. În viitor, sperăm ca Regatul Unit să fie un partener apropiat”, se arată în declarația oficială a Consiliului European, după declanșarea articolului 50.
România furată: Soarta singurului combinat de apă grea din Europa de Est
Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, singurul combinat de apă grea din Europa de Est, a fost creaţia uriașă a lui Nicolae Ceauşescu, care şi-a dorit un lanţ complet de producţie a energiei nucleare, de la minele de extragere a uraniului la construcția centralei de la Cernavodă.
După 40 de ani de la inaugurare, singurul producător de apă grea din Europa de Est se pregăteşte să pună lacătul pe uşă. În urma lui rămâne o comoară estimată la un miliard de euro. Ce se va întâmpla cu ea, aflaţi dintr-un nou episod România furată.