Iohannis şi Ciucă au vizitat trupele din Forța de Răspuns NATO venite în România: Sunteți scutul de apărare a valorilor care ne unesc

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, vizită la Baza Mihail Kogălniceanu, trec in revista trupe mjlitari
Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, vizită la Baza Mihail Kogălniceanu. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au mers duminică, împreună cu ministrul francez al Apărării, Florence Parly, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde au sosit militarii trimişi de Franţa în ţara noastră în cadrul Forței de Răspuns a NATO. Klaus Iohannis a precizat că prezența militarilor străini le va da încredere românilor că „beneficiază de garanții de securitate și de protecție” mai puternice ca niciodată.

Primii militari francezi din cadrul Forței de Răspuns a NATO au sosit în România, la Baza Mihail Kogălniceanu, unde 500 de militari francezi şi 300 belgieni se vor alătura militarilor români în cadrul măsurilor dispuse pentru consolidarea Flancului estic al Alianţei.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au mers duminică, împreună cu ministrul francez al Apărării, Florence Parly, pentru a-i saluta pe militarii sosiți în țara noastră. Klaus Iohannis a declarat că prezența militarilor străini le va da încredere românilor că este protejată „ca niciodată în istoria sa”.

„Prezența dumneavoastră pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii și unității aliate, în efortul nostru colectiv de a asigura o prezență înaintată robustă în cadrul posturii de apărare și descurajare a NATO pe Flancul Estic. Faptul că dumneavoastră sunteți aici le va da românilor și mai multă încredere că, indiferent de evoluțiile din perioada următoare, România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa.

Alături de colegii voștri, militarii români, sunteți scutul de apărare a valorilor euroatlantice care ne unesc și ne inspiră: democrația, respectarea drepturilor omului și statul de drept. Împreună, uniţi, vom apăra aceste principii și valori. Vă doresc succes în activitățile de pregătire pe care le veți desfășura, precum și în misiunile pe care le veți îndeplini!”, a declarat Klaus Iohannis duminică.

Ciucă: „Cea mai puternică Alianță politică militară din lume este în România

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a precizat că, din cauza acțiunilor Rusiei, statele aliate au fost de acord să activeze planurile de apărare ale NATO.

„SACEUR a decis să desfășoare elemente ale Forței de răspuns a NATO. Este prima dată când aceste forțe sunt desfășurate într-un context de apărare colectivă. Aș vrea să vă mulțumesc dumneavoastră, militarilor care sunteți astăzi prezenți, români, americani, francezi, belgieni, germani, italieni, olandezi, precum și tuturor militarilor aliați care arată astăzi cât de puternică este solidaritatea noastră, a membrilor NATO. Vă rog să primiți, doamnă ministru Florence Parly, mulțumirile Guvernului României pentru decizia Franței de fi alături de România în aceste momente complicate la granițele NATO. Apreciem, în egală măsură, deciziile luate de Guvernele din statele aliate de a trimite militari în România”, a afirmat Nicolae Ciucă.

El a arătat că NATO va continua să ia măsuri pentru a asigura securitatea și apărarea tuturor Aliaților.

„Primele detașamente de militari aliați din Forța de răspuns a NATO au sosit deja, aici, la Mihail Kogălniceanu: 500 de militari francezi și mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, cărora li se vor alătura încă 300 de militari belgieni și din alte țări aliate. Armata americană și-a suplimentat deja efectivele aici, ajungând, după redislocarea unui batalion de infanterie mecanizată din Germania, la aproape 2.000 de militari.

Forțele Aeriene Române sunt sprijinite pentru apărarea spațiului aerian de 22 de aeronave aliate. Aici, la Mihail Kogălniceanu, operează în cadrul Serviciului de Poliție Aeriană Întărită, 14 aeronave Eurofighter Typhoon – 8 ale Italiei și 6 ale Germaniei, iar de pe aerodromul militar de la Borcea, încă 8 aeronave F-16 ale SUA. Vom continua să facem tot ce este necesar pentru a proteja Alianța de agresiune”, a mai afirmat premierul.

„Cea mai puternică Alianță politică militară din lume este aici, în România, întărind flancul estic, pentru a proteja și a apăra toți Aliații și fiecare centimetru din teritoriul NATO. Pentru Aliații NATO, sunt garanții absolute de securitate. Un atac asupra unuia dintre noi va fi privit ca un atac asupra tuturor. Angajamentul nostru față de articolul 5 din Tratatul de la Washington este de fier. Suntem uniți pentru a proteja și a apăra toți Aliații. Libertatea va învinge întotdeauna opresiunea”, a mai precizat Nicolae Ciucă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...