Cea mai mare parte a ţării se va afla miercuri sub o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 22:00, în regiunile intra-carpatice, la deal şi la munte, se vor semnala averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.
De asemenea, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 30 - 35 l/mp.
În București, miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare spre seară, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 17 şi 19 grade Celsius.