Încep lucrările la primul lot de 21 de kilometri al Autostrăzii Ploieşti-Buzău

Data publicării:
autostrada panou
Încep lucrările la primul lot de 21 de kilometri al Autostrăzii Ploieşti-Buzău. FOTO: Facebook Sorin Grindeanu

Încep lucrările pentru Lotul 1 (Dumbrava - Mizil) al Autostrăzii Ploieşti – Buzău, lot care ar trebui finalizat în 20 de luni.

Prezent la evenimentul de predare a amplasamentului, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că este o autostradă "extrem de aşteptată", despre care crede că va fi finalizată în termenele pe care constructorii le-au asumat prin contract.

"Astăzi s-a semnat ordinul de începere. E un lot de aproximativ 21 de km, un lot care are termen de finalizare 20 de luni. Deci, se intră în perioada de execuţie.

(...) Este o autostradă extrem de importantă, aşteptată de către românii din această zonă până la Paşcani şi care, cred eu, cu constructori serioşi care se vor ţine de termenele angajate, va fi finalizată în termenele pe care le au asumat prin contract", a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a explicat că finanţarea este asigurată prin PNRR până la Paşcani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Vorbim de PNRR până la Paşcani, iar de la Paşcani în sus - Suceava, Siret vor fi finanţări pe viitorul exerciţiu financiar european, pe POT - Programul Operaţional de Transporturi, astfel încât coloana vertebrală a infrastructurii din Moldova A7 să intre într-un final în faza de execuţie. Ştiu că în această perioadă (...) poate a părut o perioadă (...) în care am comunicat foarte mult despre semnarea de noi contracte.

Aş vrea să vă spun că nu se pot face autostrăzi sau loturi de autostrăzi sau de cale ferată, dacă nu ai contracte. Şi în perioada următoare vom semna contracte pe loturile următoare, (...) toate sunt în proceduri mai înaintate, unele foarte înaintate sau suntem în perioada în care se vor depune ofertele până undeva în jurul mijlocului lui septembrie, astfel încât să putem să intrăm în procedura de execuţie.

Ne lipseşte infrastructura şi ne lipseşte de ani buni, de zeci de ani şi e o datorie pe care statul trebuie să o plătească, dar ca să faci autostrăzi şi căi ferate, trebuie să ai contracte. Acest lucru s-a întâmplat la un ritm alert în ultimele luni şi se intră acum în faza cealaltă, faza de execuţie", a mai spus Grindeanu.

Conform unei informări anterioare a ministrului, lucrările includ 14 poduri şi un pasaj cu lungimea de 550 metri.

"Asocierea de constructori români şi italieni are la dispoziţie 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor care includ 14 poduri şi un pasaj cu lungimea de 550 m. Contractul are o valoare de 1,46 de miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin PNRR. Autostrada Ploieşti-Buzău este prima secţiune a Autostrăzii care va asigura legătura dintre Muntenia şi Moldova (A7)", a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook, în urmă cu circa două săptămâni.

Autostrada Moldovei A7 va avea în total aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...