Incendiu izbucnit la vagoane de tren dezafectate din zona Calea Giulești din București
Data publicării:
Pompierii intervin, marţi seara, în zona Calea Giuleşti, pentru stingerea unui incendiu produs la un vagon de tren aflat pe o linie secundară.
Nu sunt persoane rănite, iar incendiul este localizat, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
"Incendiul s-a extins uşor la încă două vagoane, lateral stânga - dreapta faţă de cel afectat iniţial. S-a procedat la decuplarea lui faţă de restul garniturii. Vagoanele sunt dezafectate", precizează sursa citată de Agerpres.
La faţa locului acţionează şase autospeciale de stingere.