Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un bloc din orașul Tulcea. Ca să se salveze, o adolescentă a sărit de la etajul patru, ea ajungând la spital cu multiple traumatisme.
Incendiul a izbucnit în dormitorul unui apartament și s-a extins rapid.
Alte două persoane s-au intoxicat cu fum, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi a fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime. Ea a fost transportată la spital, împreună cu cele două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat, scrie Agerpres.
Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, precum şi o ambulanţă SAJ.
Editor : G.M.