Încă două localități puse în carantină. Măsura intră în vigoare sâmbătă, la ora 19.00

Data actualizării: Data publicării:
Mască de protecție coronavirus România
Foto: GettyImages

Două localități din județul Argeș intră în carantină de sâmbătă, 1 august, pentru 14 zile: Bălilești și Dârmănești. Măsura a fost luată la cererea Direcției de Sănătate Publică Argeș, din cauza focarelor Covid-19, care au depășit pragul de trei cazuri la mia de locuitori.

„Se instituie carantină zonală începând cu data de 01.08.2020, ora 19.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru comunele: Bălileşti şi Dârmăneşti, din judeţul Argeş”, se arată în hotărârea semnată de prefctul județului.

În localităţile caratinate sunt permise intrarea, respectiv ieşirea, doar pentru:

  • transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare, desfăşurării activităţilor economice, în localităţile carantinate, precum şi aprovizionării populaţiei,
  • persoanele care nu locuiesc în zonele carantinate, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţii publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, justiţie, servicilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor, persoanelor care susţin examenul de admitere la facultate, se mai precizează în Hotărârea nr 27 din 31.07.2020.

Pot ieşi din comunele amintite cei care lucrează în afara localităţii doar prezentând orice document care să ateste activitatea profesională sau cei care au persoane de îngrijit, care sunt bolnave sau au un deces în familie.

De asemenea, în mai multe județe din țară purtarea măștii a devenit obligatorie și în spațiile deschise, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. 

Care sunt condițiile de carantină

Comunicatul Prefecturii Argeș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, vineri seară, într-o ședință extraordinară. Având în vedere situația epidemiologică din județ, generată de noul coronavirus, conducerea DSP Argeș a cerut carantinarea a două comune, începând cu 1 august 2020: Bălilești și Dârmănești. Primarii celor două comune din Argeș au fost invitați să participe la ședință.

Ținând cont de hotătârea nr 27 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, emisă la propunerea DSP Argeș nr 20113/31.07.2020, în baza evaluării epidemiologice avizată de către INSP, prin care se constată că răspândirea comunitară nu poate fi controlată prin alte metode, iar numărul persoanelor infectate este peste pragul de 3 cazuri/1000 de locuitori, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis ordinele prin care se instituie carantina zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 01.08.2020 (ora 01.00), pentru comunele Bălilești și Dârmănești.
Conform Hotărârii CJSU se interzice intrarea/ieșirea în/din cele doua comune prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Conform prevederilor legale în vigoare, în localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor; persoanele care susțin examene de admitere la facultate;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din zona carantinată, precizăm că este operaţională linia Telverde pentru informaţii legate de coronavirus- 0800800358. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...