În București, șobolanii mișună în gară și în parcurile centrale sau se plimbă pe mașini, în cartiere

Data actualizării: Data publicării:
Three dirty mice eat debris next to each other. Rubbish bag On the wet floor and very foul smell. Selective focus.
Foto: Getty Images

Imagine dezolantă pentru turiștii care ajung în Capitală cu trenul, dar și pentru bucureștenii care au drum în zona Gării de Nord, unde șobolanii mișună în voie. Șobolanii sunt văzuți tot mai des și în zone centrale precum Piața Unirii sau Piața Universității. Compania municipală care se ocupă de deratizare dă vina pe locuitori, despre care spune că aruncă resturi de mâncare în spațiile verzi. 

În zona Gării de Nord din București colcăie șobolanii. Un telespectator Digi24 a filmat mai multe rozătoare chiar lângă intrarea principală.

"Mai sunt, mai ales în parcul ăsta de aici. Că lasă resturile de mâncare și se adună acolo, fac conferință. Sunt mulți", spune un bărbat.

"Efectiv mișună printre picioare, mănâncă din coșul de gunoi", adaugă alt bărbat.

"Nu doar în zona Gării sunt șobolani. Noi am filmat doi într-un parc din Piața Unirii", afirmă un bucureștean.

Imagini șocante cu șobolani în Capitală au fost publicate recent și pe rețelele de socializare. În cartierul Militari, un bucureștean a filmat un șobolan care se plimbă pe capota unei mașini. Altă filmare a fost făcută pe scara unui bloc, cu un șobolan cățărat pe țevile de gaze.

Medicii spun că prezența rozătoarelor este foarte periculoasă pentru sănătate. Deratizarea în București este făcută de Compania Municipală Eco-Igienizare, subordonată Primăriei Capitalei. Reprezentanții companiei spun că toate acțiunile s-au efectuat la timp și altul ar fi motivul pentru care șobolanii s-au înmulțit. 

Bogdan Pascu, director al Companiei Municipale Eco-Igienizare: "Pe aceste zone noi am efectuat tratamente, dar vreau să fac un apel către locuitorii Bucurestiului ca să nu mai arunce sau să lase mâncare, diverse recipiente pe aceste spații, deoarece acestea atrag acești șobolani."

Bugetul pentru operațiunile de deratizare în 2022 este de 5,4 milioane de lei. Anul trecut, suma prevăzută de municipalitate a fost de două ori mai mică, iar operațiunile au fost desfășurate cu o întârziere de peste două luni, din cauza datoriilor acumulate de Primăria Capitalei.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa în care președintele se schimbă anual, nu este ales de popor și are un rol simbolic: cum...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, apel către Marcel Ciolacu pentru a-și recupera băieții: ”Legea nu se aplică, copiii mei...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
Glastonbury
Biletele pentru unul dintre marile festivaluri europene s-au vândut în doar 35 de minute. Încă nu se știe...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
James Van Der Beek, idolul adolescenților din anii '90, are cancer. Tatăl a 6 copii, acesta nu și-a anunțat...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului