Hotelierii de pe litoral s-au supărat pe meteorologi: Rezervările sunt anulate pentru că se anunță ploi mereu, dar aici e soare
Data publicării:
Litoralul românesc este aproape pustiu. Pe plajă sunt ocupate doar primele rânduri de şezlonguri, iar hotelierii spun că au cu 25% mai puţini clienţi faţă de weekendul precedent. Şi asta din cauza faptului că unii oamenii se tem de coronavirus, iar alţii din cauza prognozei meteo care arată coduri galbene, portocalii sau chiar roşii de vreme rea.
Aproape în fiecare zi, aplicaţiile meteo de pe telefoane au indicat vreme ploioasă în Constanţa. În realitate, într-o săptămână a plouat o singură dată pe litoral, spun investitorii din zonă.
Răzvan Chiţan, administrator plajă: Dacă vă uitaţi pe telefon arată că plouă încontinuu, dar în ultimele 7 zile anunțate cu ploaie, a plouat doar într-o singură zi, după-amiază. Nici eu n-aș pleca din capătul țării să vin la Mamaia, să știu că plouă și să-mi asum riscul ăsta.
Unii turişti şi-au făcut totuși curaj şi au venit la mare. Spun că nu regretă alegerea făcută. Mulți s-au speriat însă de ploaie și au decis să-și anuleze rezervările.
Iulian Tenie, administrator de hotel: Avem nenumărate solicitări de anulare a rezervărilor, foarte multe întrebări pertinente cu privire la starea vremii și o doză mare de neîncredere legat de faptul că noi confirmăm o vreme frumoasă.