Guvernul a decis să trimită în Ucraina muniție și echipamente militare. România trimite și medicamente, mâncare și apă

Data actualizării: Data publicării:
femeie in adapost subteran cu mainile pe fata
Ucrainenii se feresc din calea războiului în adăposturi subterane. Foto: Profimedia Images

Guvernul a decis, duminică, să trimită în Ucraina o a doua tranşă de ajutoare ce constă în combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, dar și alimente, apă şi medicamente, în valoare totală de 3 milioane de euro, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Totodată, Guvernul şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua răniţi ucraineni în reţeaua sanitară din România.

"Şedinţa Task-force-ului este în plină desfăşurare. (...) Guvernul României a decis ca, după ce în Ucraina a ajuns deja prima tranşă de medicamente şi echipamente sanitare donate de ţara noastră, astăzi să fie transmisă o a doua tranşă de ajutoare în valoare totală de 3 milioane de euro, constând în combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente. Guvernul României anunţă disponibilitatea de a prelua răniţii ucraineni în spitalele din reţeaua militară şi civilă din ţara noastră", a declarat Cărbunaru, la Palatul Victoria.

Executivul a primit pe platforma special lansată 1.269 de oferte de sprijin din partea societății civile, agenților economici, altor categorii de voluntari, constând în alimente, apă, medicamente, cazare, transport și alte forme de sprijin.

"Până la acest moment, pe platforma anunţată ieri de Guvernul României şi care este gestionată de cancelaria prim-ministrului Nicolae Ciucă 'Împreună ajutăm mai mult', până la 6,00 dimineaţa, erau deja centralizate 1.269 de oferte de sprijin din partea societăţii civile, agenţilor economici, altor categorii de voluntari, constând în alimente, apă, medicamente, cazare, transport, alte forme de sprijin, care vor începe deja să fie distribuite în conformitate cu nevoile existente faţă de situaţia din Ucraina", a afirmat Cărbunaru, la Palatul Victoria.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri