Gheorghe Dincă, dus la spital. Ce se va întâmpla zilele următoare cu criminalul de la Caracal
Data actualizării: Data publicării:
Gheorghe Dincă a fost transferat din Arestul Central în Spitalul Penitenciar Jilava pentru expertiza psihiatrică.
Principalul suspect al crimelor din Caracal, a fost transferat, marți, din Arestul Central al Capitalei, la Spitalul Penitenciar Jilava pentru mai multe proceduri în anchetă.
Experţii vor să stabilească dacă Dincă a avut sau nu discernământ atunci când a comis crimele de care este acuzat.
Expertiza este un pas important în anchetă pentru că în funcţie de rezultat, el va fi sau nu pedepsit.
Nu se ştie când va fi făcută expertiza, dar el va rămâne la Jilava, urmând ca în zilele următoare să se întrunească comisia de specialitate.
Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.
Rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.