Fostul comisar-șef Traian Berbeceanu: „Fiul meu, când era mic, voia să se facă șef la Crimă Organizată. Acum nici nu mai vrea să audă”

Data publicării:
INFATATA-64 resize

Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu, vine duminică, 15 septembrie 2019, de la ora 14:05, în studioul emisiunii “În fața ta”. Într-un dialog cu Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, fostul comisar-șef vorbește despre abuzurile din Justiție, despre cum sunt acum polițiștii din structuri și despre cum ar trebui, de fapt, să fie un polițist adevărat.

„Poliția, ca instituție, e foarte slăbită. Nu mai e acea instituție puternică pe care o cunoșteam și în care am lucrat eu. Am senzația tot mai pregnantă că polițiștii, cei aflați pe teren, în contact direct cu societatea, sunt timorați. Acționează timid, nu se mai simt protejați. (...) Legea te obligă ca atunci când ai cunoștință, din acțiunile pe care le desfășori sau orice alte surse, sau ai suspiciuni despre astfel de situații, să le aduci la cunoștința structurilor ierarhic superioare. Să nu aibă niciun fel de reținere, pentru că sunt obligați de lege să nu tacă, dincolo de faptul că sunt obligați moral”, a declarat, în exclusivitate pentru Digi24, Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.

În urma experienței trăite, Traian Berbeceanu a publicat de curând și o carte: „Radiografia unei mârșăvii judiciare”. Deși a fost victima unui abuz (în urma unui dosar fabricat de colegii săi polițiști și procurori pe care îi suspecta de fapte de corupție, a ajuns în arest(, Traian Berbeceanu spune că are în continuare încredere în Justiție. De altfel, o primă instanță l-a achitat pe comisar, admițând că faptele nu există și i-a condamat pe cei care au fabricat dosarul. „Dacă ar fi să iau de la capăt aceeași meserie aș face-o, fără niciun fel de reținere. Aș fi vrut să mai rămân în sistem, aș fi putut, prin expertiza dobândită, să mai fiu util Poliției naționale. Fiul meu, când era mic, (...) spunea că vrea să se facă șef la Crimă Organizată. Era mititel atunci. După necazul prin care am trecut eu și familia mea și traumele pe care a trebuit el să le depășească, nici nu vrea să mai audă de meseria asta. Și nu știu dacă trebuie să mă bucur sau să îmi pară rău”, a adăugat Traian Berbeceanu, la Digi24.

În fiecare sâmbătă și duminică, de la 14:05, Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru aduc “În fața ta”, la Digi24, oameni de cultură, artiști, politicieni sau lideri din business într-un cadru în care bunul simț dictează tonul dialogului despre temele momentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri