Florin Cîțu, întâlnire cu Charles Michel și Ursula von der Leyen la Bruxelles

Data publicării:
Florin Cîțu a vut o întrevedere cu Charles Michel la Bruxelles. cei doi merg spre sala de sedinte, pe un culoar strajuit de drapeluri
Florin Cîțu, întrevedere cu Charles Michel la Bruxelles. Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit vineri, la Bruxelles, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu care a discutat despre gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19, relansarea economiei europene şi agenda externă a Uniunii. Premierul român a avut o scurtă întâlnire și cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. 

Charles Michel a lăudat „conduita profund pro-europeană” a țării noastre și „excelenta cooperare cu România în cadrul Consiliului European”, potrivit unui comunicat de presă al guvernului.

Cei doi oficiali au fost de acord cu privire la necesitatea unei acțiuni coordonate la nivel european ca răspuns la efectele pandemiei de COVID-19.

Premierul Florin Cîțu a subliniat „importanța pe care România o acordă asigurării unui proces de vaccinare continuu, fără sincope, şi a arătat că este esențial ca acțiunea Uniunii să asigure, pe de o parte, aprovizionarea cu vaccinuri, iar, pe de altă parte, să garanteze implementarea măsurilor necesare relansării economice, bunei funcționări a pieței unice, a fluxului de bunuri și servicii esențiale şi a liberei circulații a persoanelor”, potrivit comunicatului.

Solidaritate cu partenerii UE

Florin Cîțu a vorbit și despre solidaritate, mai ales față de partenerii cei mai apropiați ai Uniunii Europene, precum țările din Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic, prin sprijinirea campaniilor de vaccinare și donarea de doze de vaccin. El a amintit angajamentul asumat de România de a dona 200.000 de doze către Republica Moldova. Președintele Charles Michel a fost de acord pe deplin cu această abordare și a exprimat susținerea pentru dezvoltarea unui mecanism eficient în acest sens.

„În contextul discuțiilor privind operaționalizarea bugetului european și a instrumentelor de redresare economică, prim-ministrul Florin Cîțu a exprimat aprecierea față de rolul deosebit pe care președintele Consiliului European l-a avut în obţinerea acordului la nivel european pe acest subiect în iulie 2020. Totodată, premierul român a evocat eforturile României pentru finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cei doi oficiali au discutat și despre implementarea Pactului Ecologic European, premierul român subliniind susținerea României pentru obiectivele stabilite la nivelul UE, în același timp cu ajustarea procesului de implementare în funcție de specificul fiecărei țări, în cazul României fiind necesară o tranziție corectă și sustenabilă de la folosirea cărbunelui la cea a gazului natural și apoi la hidrogen, cu susținerea adecvată a costurilor sociale implicate”, se mai arată în comunicat.

Închiderea mecanismului MCV

Premierul român a pledat pentru finalizarea MCV, în urma îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene, pentru care Guvernul pe care îl conduce este pe deplin angajat, respectiv pentru aderarea României la spațiul Schengen, având în vedere că țara noastră a îndeplinit toate condițiile. Președintele Charles Michel a exprimat susținerea pentru eforturile României pe cele două dosare.

Întrevederea a facilitat și o discuție privind o serie de aspecte de pe agenda externă a Uniunii Europene.

Astfel, prim-ministrul Florin Cîțu a exprimat așteptarea ca Summit-ul Parteneriatului Estic din acest an să reconfirme importanța acestei inițiative europene, punând accentul pe necesitatea ca agenda post-2020 să se concentreze pe apropierea statelor Parteneriatului Estic de valorile europene, potrivit comunicatului.

De asemenea, prim-ministrul României a subliniat oportunitatea deosebită deschisă prin mandatul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pledând pentru consolidarea sprijinului european pentru impulsionarea reformelor democratice din Republica Moldova, promovate de noul președinte, conform opțiunii pro-europene a cetățenilor săi.

Au fost totodată abordate relațiile UE cu Rusia și Turcia.

florin citu si ursula von der leyen gov.ro
Florin Cîțu și Ursula von der Leyen, întâlnire la Bruxelles. Foto: gov.ro

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei