Flacăra eternă de la Monumentul Eroilor Revoluţiei Timişoara, stinsă pentru că Primăria nu a plătit factura la gaz

Data actualizării: Data publicării:
flacara-monument-eroi-timisoara
Foto: Corneliu N. Vaida

Flacăra eternă de la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Timişoara a fost stinsă deoarece Primăria nu a plătit o factură de gaz în valoare de sub 6.000 de lei. Primarul Nicolae Robu s-a declarat indignat de situaţie, spunând că nu a ştiut de restanţă şi nici de ce nu a fost plătită. În cursul zilei de marți, flacăra a fost reaprinsă.

Un timişoarean a postat pe Facebook un mesaj în care semnala stingerea făcării eterne de la Monumemtul Eroilor şi i-a transmis primarului Nicolae Robu că, dacă e nevoie, va plăti el factura, doar să o primească.

„Nu mai am aer!!! Se întâmplă în Timişoara anului 2019, la 30 de ani de la Revoluţia din '89! Flacără eternă a monumentului Eroilor Martiri din 1989 din Cimitirul Eroilor nu mai arde, din cauză că Primăria Timişoara nu a plătit factura de gaz!!! Domnule Robu, dacă e nevoie, plătesc eu factura, doar să mi-o trimiteţi pe mail!”, se arată în postarea lui Corneliu N. Vaida.

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este inadmisibil faptul că flacăra eternă a fost stinsă şi că este indignat la maxim de situaţia creată, precizând că flacăra a fost reaprinsă după ce municipalitatea a achitat factura de gaz.

„Vă închipuiţi reacţia mea şi trăirea mea. Sunt extrem de indignat. Inclusiv aseară (luni – n.a) am insistat până târziu, nu mă interesează că e ora 22 sau 23, vreau să se dea drumul la gaz, să se dea drumul la flacără. Noi suntem în conflict cu firma, s-a ajuns la proces. Era o sumă de nimica de plătit, sub 6.000 de lei. Îi plăteam instantaneu. Au fost plătiţi ieri dimineaţă (luni – n.r.) banii, eu nu am ştiut de întrerupere, numai că nu s-a putut da drumul la gaz până azi de dimineaţă (marţi – n.a.). Au fost plătiţi fără ca eu să mai fiu informat de tot scandalul. Ştiam de vineri că trebuie să plătim nişte bani”, a spus edilul Timişoarei, potrivit Mediafax.

Factura de 6.000 de lei, plătită. Flacăra a fost reaprinsă

Potrivit acestuia, marţi i s-a explicat că nu s-a putut da luni drumul la gaz deoarece s-a constatat că nu s-a făcut revizie în ultimii doi ani la instalaţia de gaz şi că trebuia făcută acum, contra unei sume de 260 de lei.

„Evident că s-a plătit imediat şi s-a dat drumul. Este absolut condamnabil că s-a întâmplat aşa ceva. (...) Nu ştiu cât de veche era restanţa, de ce nu s-a plătit. Dacă administratorul a acţionat astfel încât să ne creeze o problemă de imagine, deşi nu era cazul să întrerupă şi să aştepte puţin, e una. Dacă şi-au făcut datoria şi aparatul primăriei este de vină, atunci e alta. Trebuie să mă lămuresc”, a mai spus Nicolae Robu.

Editor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic